CCR discută sesizarea PNL privind numirile la CNCD

Curtea Constituţională a României (CCR) discută joi sesizarea Partidului Naţional Liberal privind numirea de către Parlament a unor membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Ionela Marcu
21 iun. 2018, 03:34
CCR discută sesizarea PNL privind numirile la CNCD

PNL a sesizat CCR în privinţa hotărârilor Parlamentului 48/2017 şi 21/2018 referitoare la numirea unor membri ai CNCD, fiind invocată încălcarea procedurii şi a normelor referitoare la criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească reprezentanţii Consiliului.

Liberalii susţin că la numirea Veronicăi Tatiana Sandu în funcţia de consilier la CNCD prin Hotărârea Parlamentului României 48/2017 nu a fost respectat articolul 23 alineatul (3) litera d) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu consecinţa încălcării articolului 1 alineatul (3) şi (5) din Constituţie.

Sesizarea face referire la cazul lui Victor Ciorbea, în care CCR a constatat că nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi numit în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„Similar cu speţa citată, în cazul supus atenţiei onoratei Curţi prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate, constatăm, din analiza documentelor depuse de candidatul Sandu Veronica Tatiana la data înregistrării dosarului de candidatură, că nu rezultă existenţa vreunei activităţi desfăşurate în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării, activitatea candidatului fiind în exclusivitate desfăşurată în domeniul economic, aceasta fiind irelevantă pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare”, se menţionează în sesizare.

Potrivit PNL, Parlamentul are şi obligaţia legală, consacrată de articolul 23 alineatul (4), de a verifica îndeplinirea unei condiţii suplimentare de către membrii Consiliului – aceea ca „minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice”.

Pe cale de consecinţă, indică PNL, Hotărârea Parlamentului 48 din 28 iunie 2017 a fost adoptată cu încălcarea condiţiei de numire în funcţie prevăzută de art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, deoarece nici în comisiile avizatoare, nici în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului nu s-a procedat la înlăturarea candidaturilor care nu îndeplineau condiţia menţionată anterior, respectiv candidaţii să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice. Afirmaţia este susţinută prin faptul că nici în raportul comisiilor avizatoare, nici în stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 28 iunie 2017 nu există menţiuni că s-a procedat la aplicarea criteriului prevăzut de art. 23 alin. (4) din lege, se explică în sesizare.

PNL mai susţine şi că nu a fost îndeplinită procedura de audiere a candidaţilor.

De asemenea, liberalii au sesizat Curtea Constituţională şi în privinţa Hotărârii Parlamentului 21/2018, invocând motive similare referitoare la audierea candidaţilor şi neîndeplinirea condiţiei ca două treimi dintre membrii CNCD să aibă studii juridice.

„Pe cale de consecinţă, vă rugăm să constataţi că Hotărârea 21 din 18 aprilie 2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este neconstituţională în ansamblul său pentru că încalcă dispoziţiile articolului 1 alineatul (3) şi (5) din Constituţia României”, se menţionează în sesizare. 

DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Este gata! Cea mai mare bancă din România a dat lovitura. A cumpărat banca nr 1 din Ungaria, prezentă în țara noastră
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
O nouă infecție letală face victime și se răspândește alarmant! Cei care au avut COVID-19 sunt primii predispuși la îmbolnăvire. Ce simptome ne indică că o avem în organism?
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Anunț uluitor de la Bahmuțeanca. Prigoană trăiește!
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
O mașină a intrat în mulțime la Mannheim, în Germania. Două persoane au murit și alte 25 au ajuns în stare gravă la spital: „S-a dezlănțuit iadul”
Cancan.ro
Valentin, un tânăr de doar 23 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit Urma să devină tatăl unui băiețel 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. Anunț de ultima oră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Dmitro Kuleba Deschide Ușa unui Acord de Pace SUA între Ucraina și Rusia
MediaFlux
Victor Ponta a anunțat! Un nou candidat la alegerile prezidențiale din mai: „Când termin toate procedurile, îmi depun candidatura”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!