CCR discută sesizările PNL şi USR privind modificările aduse regulamentului Camerei Deputaţilor

Curtea Constituţională a României discută, marţi, sesizările PNL şi USR privind modificările aduse regulamentului Camerei Deputaţilor.
Filip Stan
09 oct. 2018, 03:41
CCR discută sesizările PNL şi USR privind modificările aduse regulamentului Camerei Deputaţilor

Pe 13 septembrie, Uniunea Salvaţi România anunţa că a depus o contestaţie la Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancţionarea deputaţilor indisciplinaţi inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

Conform unui comunicat transmis de USR, schimbarea regulamentului, propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea, „încalcă Constituţia României şi reprezintă un regres” pentru un stat democratic.

Dreptul deputaţilor USR din Parlament „este dat de cetăţeni, şi nu de parlamentarii PSD”, se mai arată în comunicat. În expunerea de motive formulată de USR se arată că textul, pe baza căruia a fost instituită sancţiunea, contravine prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza I, art. 69 alin. (1) şi în art. 70 din Legea fundamentală, „care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept”.

USR menţionează că, potrivit Constituţiei, deputaţii au dreptul de a depune moţiuni, de a semna moţiuni, de a semna iniţiative legislative, de a avea activitate în comisii. Reprezentanţii formaţiunii apreciază că este „absurd să se îngrădească drepturile şi activitatea parlamentarilor USR”, deoarece în acest fel se creează un „precedent periculos”.

„Coaliţia majoritară face primii paşi dincolo de linia roşie, democraţia din România se sfârşeşte cu mâinile lor. Regulamentul este un maximum de ipocrizie. Se invocă aplicarea regulamentului din Parlamentul European, însă nu au spus câţi preşedinţi ai Parlamentului European sunt dublu condamnaţi penal sau câţi membri ai Parlamentului European au condamnări penale. Ori de câte ori în Parlamentul European s-a tăiat microfonul în timpul regulamentar, aşa cum au procedat în cazul deputaţilor USR, ori că ne-au scos butonul de la vorbitor. PSD nu vorbeşte despre toate aceste lucruri pentru că nu le sunt convenabile. Aşa li se vede ipocrizia”, a precizat Cristian Seidler, deputat USR, conform sursei citate.

Modificările aduse regulamentului din Camera Deputaţilor au fost contestate la CCR şi de Partidul Naţional Liberal.

Pe 5 septembrie, Camera Deputaţilor a decis modificarea regulamentului propriu, care prevede sancţionarea deputaţilor care tulbură activitatea Parlamentului, putându-se ajunge la suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier