CCR ar putea da joi verdictul în cazul sesizărilor privind Codul penal şi Codul de procedură penală

Curtea Constituţională a României (CCR) s-ar putea pronunţa, astăzi, asupra sesizărilor depuse de către PNL, USR şi de către preşedintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
Alina Costache
10 iul. 2019, 04:00
CCR ar putea da joi verdictul în cazul sesizărilor privind Codul penal şi Codul de procedură penală

UPDATE: Judecătorii CCR amână decizia pe Codurile Penale. O decizie ar urma să fie luată joi.

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

* Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate, susţinând că, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificări „nocive” Codului penal şi Codului de procedură penală.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.

* Şeful statului a menţionat în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale, însă, în procedura reexaminării, Parlamentul a adoptat actul normativ criticat cu depăşirea limitelor fixate de Curtea Constituţională.

„Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte, şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar, pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (…) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european şi a constituit (…) una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, se arăta în sesizarea preşedintelui.

El consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

În sesizare se menţionează, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul, adăuga şeful statului.

”Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421″, susţinea preşedintele Klaus Iohannis. 

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă