CCR explică de ce a declarat neconstituţionale Legea Big Brother şi Legea cartelelor prepay

CCR explică, în comunicatul de presă, motivele respingerii celor două legi:

„Având în vedere reacţiile apărute în mass-media cu privire la soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr.440 din 8 iulie 2014 şi nr.461 din 16 septembrie 2014, prin care au fost admise sesizările de neconstituţionalitate având ca obiect acte normative adoptate de legiuitorul român în materia comunicaţiilor electronice, Plenul Curţii Constituţionale face următoarele precizări:

I. La nivelul Uniunii Europene, a fost adoptată, în anul 2006, Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE.

În anul 2008, Directiva a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr.298/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008. În urma efectuării controlului de constituţionalitate, legea a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.798 din 23 noiembrie 2009, pe motivul încălcării drepturilor fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare.

Alte articole

CCR a publicat motivarea – „Subminează funcționarea autorității judecătorești”

Ana Birchall cere CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României, pentru a fi asigurat interimatul

Legea CARTELELOR TELEFONICE PREPAY, neconstituţională. CCR: Dispoziţiile legii nu au caracter precis

A doua transpunere a Directivei 2006/24/CE în legislaţia naţională a fost realizată în anul 2012, prin Legea nr.82/2012, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 25 martie 2014. Legea nr.82/2012 a consacrat soluţii identice celor reglementate prin legea anterioară, ignorând considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009.

În anul 2014, Directiva 2006/24/CE a fost declarată nevalidă prin Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Prin hotărârea pronunţată, instanţa europeană a constatat că directiva analizată încalcă dispoziţiile art.7, art.8 şi art.52 alin.(2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la respectarea vieții private şi protecția datelor cu caracter personal.

II. Ulterior, în urma sesizării Curţii Constituţionale de către două instanţe judecătoreşti care au ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.82/2012, prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 4 septembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii interne, soluţie întemeiată, în principal, pe două argumente:

1. prin invalidarea Directivei 2006/24/CE de către C.J.U.E., legea internă a rămas fără fundament legal la nivelul dreptului european,

2. în procesul de legiferare, legiuitorul intern nu a respectat soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, astfel că drepturile fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare au rămas în continuare afectate prin actul normativ.

Menţionăm că şi alte Curţi Constituţionale sau Curţi Supreme europene au declarat deja neconstituţionale legile naţionale în materia reţinerii datelor, în această situaţie aflându-se Germania, Austria, Cehia sau Bulgaria, sesizări cu acelaşi obiect aflându-se pe rolul instanţelor constituţionale din alte state.

Pe de altă parte, aşa cum reiese din motivarea deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr.82/2012, Curtea nu a declarat neconstituţionale operaţiunile de reţinere şi stocare a datelor, în sine, ci doar faptul că accesul la aceste date şi utilizarea lor nu sunt însoţite de garanţiile necesare care să asigure ocrotirea drepturilor fundamentale menţionate mai sus, în special faptul că organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au acces la aceste date fără autorizarea judecătorului.

Kovesi: Declararea Legii Big Brother ca fiind neconstituţională va îngreuna anchetele penale

De asemenea, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale celelalte metode speciale de supraveghere sau de cercetare prevăzute în legislaţia penală sau în legile privind securitatea naţională, acestea rămânând la dispoziţia organelor statului în vederea contracarării fenomenului infracţional sau a terorismului. Astfel de metode sunt, de exemplu, cele privind interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă sau localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, care pot fi utilizate în condiţiile autorizării lor de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

III. În ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, care reglementează obligativitatea identificării utilizatorilor de cartele preplătite şi a celor conectaţi la internet prin intermediul punctelor de acces puse la dispoziţie de persoane juridice, declarată neconstituţională prin Decizia nr.461 din 16 septembrie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, precizăm că aceasta lege nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor. Prin urmare, din moment ce Legea nr.82/2012 a fost declarată neconstituţională, legea modificatoare nu poate exista în ansamblul legislativ actual.

GEORGE MAIOR: Decizia CCR privind neconstituţionalitatea legii privind reţinerea datelor, ÎNGRIJORĂTOARE

De altfel, puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar 6) şi au susținut opțiunea adoptării de măsuri la nivelul U.E. pentru înregistrarea obligatorie a identității utilizatorilor de servicii preplătite, însă Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naționale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acționa în acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene către Consiliu şi către Parlamentul European – COM(2011) 225 final din 18 aprilie 2011).”