„Aşadar, modificarea poate viza şi alte prevederi legale, în măsura în care acestea se află indisolubil legate de dispoziţiile declarate neconstituţionale, Curtea nefăcând precizarea că dispoziţia declarată neconstituţională, faţă de care se urmăreşte punerea de acord, trebuie să aparţină în mod obligatoriu aceluiaşi act normativ, esenţial fiind criteriul legăturii indisolubile, şi nu cel al apartenenţei, sub aspect formal, la un act normativ sau altul. (…) În plus, (…) ar fi paradoxal a se declara neconstituţională intervenţia prin care Parlamentul, în procesul de reexaminare a legilor din domeniul Justiţiei, corelează textele acestora în considerarea criteriului legăturii lor indisolubile, asigurând astfel unitatea conceptuală a acestor reglementări şi consonanţa soluţiilor legislative prevăzute de acestea, care să reflecte o viziune legislativă coerentă, aptă să asigure funcţionalitatea autorităţii judecătoreşti, în ansamblul său, sub toate aspectele şi în toate componentele sale”, se arată în motivarea publicată luni pe site-ul CCR.
În opinia judecătorilor constituţionali, o limitare a legiuitorului în acest sens ar avea efecte contrare principiului care consacră obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dar şi misiunii Parlamentului care, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, trebuie să creeze un cadru normativ „armonios şi articulat, sistematizat şi omogen”.
„Având în vedere particularităţile procedurii de adoptare a legilor de modificare şi completare a legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 şi nr. 317/2004, în sensul că adoptarea acestora a avut loc simultan, precum şi faptul că cele trei legi au fost contestate la Curtea Constituţională (…) pentru exercitarea controlului de constituţionalitate anterior promulgării, iar în urma acestui control au fost pronunţate Deciziile nr. 31, nr. 45 şi nr. 61 din anul 2018, corelarea acelor dispoziţii declarate neconstituţionale (…), care se află indisolubil legate între ele prin prisma normelor de trimitere sau chiar a reglementării aceleiaşi soluţii juridice de principiu, reprezintă, contrar susţinerilor autorilor sesizării, o obligaţie ce revine legiuitorului în cadrul procesului de reexaminare a acestor legi, cu respectarea soluţiilor cuprinse în deciziile mai sus menţionate ale Curţii şi ale considerentelor pe care acestea se fundamentează”, se mai menţionează în motivare.
CCR a respins pe 19 aprilie, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, formulată de 89 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale”, preciza atunci CCR.