CCR: Patrimoniul universităţilor particulare nu este proprietatea fondatorilor

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că Legea pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale este neconstituţională, informează Agerpres. Astfel, în caz de dizolvare, lichidare sau desfiinţare a instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare nu va reveni automat fondatorilor.
Romania TV
27 iun. 2012, 16:22
CCR: Patrimoniul universităţilor particulare nu este proprietatea fondatorilor

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, pe 25 mai, Curtea Constituţională cu privire la o modificare a Legii educaţiei naţionale care instituie un nou regim utilizare a patrimoniului universităţilor particulare, astfel încât patrimoniul va reveni fondatorilor în cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării unei asemenea unităţi de învăţământ.

Legea contestată de şeful statului la CC este iniţiată de deputatul Cătălin Croitoru şi senatorul Petru Filip, foşti parlamentari democrat-liberali care au trecut la PSD.

„Astfel, prevederea conţinută de legea transmisă spre promulgare, potrivit căreia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare este proprietatea privată a fondatorilor şi nu a persoanei juridice, constituie o îngrădire a dreptului de proprietate asupra propriului patrimoniu al acestor instituţii de învăţământ superior, ca persoane juridice. În acelaşi timp, prevederile potrivit cărora dispoziţia asupra patrimoniului instituţiei de învăţământ superior este condiţionată de acordul fondatorilor, limitează dreptul de dispoziţie, ca parte componentă a dreptului de proprietate al persoanei juridice”, susţine preşedintele Traian Băsescu, care menţionează că în Constituţie se menţionează că „proprietatea privată este garantată în mod egal de lege, indiferent de titular”.

În plus, şeful statului menţionează că modificarea legislativă încalcă în fapt principiul constituţional al autonomiei universitare.

Senatul a adoptat, în aprilie, o iniţiativă legislativă care prevede că, în caz de dizolvare, lichidare sau desfiinţare, patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare revine fondatorilor.

Proiectul privind modificarea şi completarea Legii 1/2011, a educaţiei naţionale, care îi are ca iniţiatori pe senatorul Petru Filip şi pe deputatul Cătălin Croitoru (PDL), a întrunit 68 de voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă” şi 21 de „abţineri”.

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de Cameră decizională.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Gestul banal din trafic pedepsit de poliție. Șoferii plătesc 1.000 de lei amendă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!