CCR: Pedeapsa cu închisoarea pentru condusul maşinii fără permis este neconstituţională

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis recent că textul infracțiunii de conducere fără permis este contrar Constituției, pentru că din acesta lipsesc referi la două categorii importante de vehicule: tractoarele agricole și cele forestiere. Din cauză că au fost omise de la sancționare aceste categorii, dar și pentru că se poate pedepsi penal cel care conduce un tractor un baza unui alt tip de permis, dar nu și cel care nu are permis deloc, judecătorii CCR au decis să lase fără efecte concrete aceste prevederi, urmând ca Guvernul și Parlamentul să se preocupe de modificările legislative necesare. Dacă acestea nu se încadrează într-un anumit termen însă, infracțiunea de conducere fără permis ar putea să fie dezincriminată.
Filip Stan
06 apr. 2017, 06:00
CCR: Pedeapsa cu închisoarea pentru condusul maşinii fără permis este neconstituţională

CCR a decis recent că infracțiunea prevăzută de Codul penal de conducere fără permis este neconstituțională, întrucât nu se referă la două categorii de vehicule: tractoarele agricole și cele forestiere. La acest moment, având în vedere formularea folosită de legiuitor în Codul penal, corelată cu faptul că tractoarele nu sunt considerate autovehicule (prin Codul rutier), cei care conduc tractoare agricole sau forestiere fără un permis nu comit o infracțiune.

Decizia CCR va deveni generală și obligatorie odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, iar primul său efect, după publicare, va fi suspendarea prevederii declarate neconstituțională. Totuși, dacă în 45 de zile de la publicare, Parlamentul sau Guvernul nu ia nicio măsură de modificare a textului respectiv, atunci prevederea își va pierde efectele juridice complet. Cu alte cuvinte, vom avea de-a face cu o dezincriminare neintenționată a acestei infracțiuni, transmite avocatnet.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională (…) În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct. 6 teza a doua din O.U.G. nr. 195/2002 (Codul rutier – n.red.) determină un veritabil viciu de neconstituţionalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, a stabilit Curtea pe 4 aprilie 2017, potrivit unui comunicat de presă.

Textul declarat neconstituțional (Codul penal)     Definiția autovehiculului (Codul rutier)
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”     „autovehicul – vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole și forestiere, precum și vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule”

Excluderea tractoarelor din definiția infracțiunii de conducere fără permis a fost, fără îndoială, o omisiune regretabilă, Curtea considerând că și aici e vorba de un pericol social ridicat, în aceeași măsură ca la conducerea unei mașini obișnuite. „(…) dacă o asemenea faptă nu este descurajată prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum drepturile şi libertățile cetățenilor, respectarea Constituției şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din  Legea fundamentală printre valorile supreme”, a motivat Curtea.

Însă în Codul penal se sancționează și conducerea unui vehicul în baza unui permis valabil pentru alte categorii rutiere, ceea ce înseamnă că cel conduce un tractor, dar nu are permis pentru acesta, ci pentru moped, să zicem, va fi sancționat penal, spre deosebire de cel care nu are permis deloc.

„Este în afara oricărui argument juridic rațional şi rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, şi care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice, să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deține deloc permis de conducere şi care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, să nu fie sancționată penal”, potrivit CCR.

Mai multe detalii pe avocatnet.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării