Articolul vizat prevede că „este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere, concedierea persoanelor alese în organele de conducere pe toată durata mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate”.
În motivare se menționează că CCR a constatat deja anterior, într-o decizie din noiembrie 2015, neconstituționalitatea unui articol din Codul muncii care prevedea că salariații nu pot fi concediați „pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat”.
„Prin decizia menționată, Curtea a reținut că ‘protecția legală a persoanelor cu funcții eligibile într-un organism sindical se impune și trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfășurată, fiind asigurată (…) de prevederile art.220 alin.(2) din Codul muncii’. (…) Curtea a apreciat că este neconstituțională o interdicție de concediere a persoanelor cu funcții eligibile într-un organism sindical, câtă vreme măsura concedierii nu are legătură cu activitatea sindicală desfășurată”, se arată în motivare, conform Agerpres.
CCR a apreciat că în noul text de lege, care stabilește interdicția de concediere a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât cele care au legătură cu activitatea sindicală și pentru o perioadă ce depășește durata mandatului, legiuitorul a încălcat prevederile art.16, 41 și 44 din Constituție.
„În concluzie, întrucât reglementarea criticată consacră o protecție împotriva concedierii liderilor sindicali pentru alte motive decât activitatea efectiv desfășurată în această calitate, respectiv cât privește aceste din urmă motive, pentru o durată ce depășește mandatul acestora, considerentele reținute în Decizia nr.814 din 24 noiembrie 2015, mai sus redate, sunt aplicabile mutatis mutandis, cu concluzia încălcării, prin articolul unic pct.1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr.62/2011, a prevederilor constituționale ale art.16, 41, 44, prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituție. Legiuitorul nu poate consacra o interdicție cu caracter absolut de concediere a liderilor sindicali pentru motive care sunt stabilite distinct de cele ce țin de îndeplinirea mandatului pe care aceștia l-au primit de la salariații din unitate și, de asemenea, nu poate extinde această protecție dincolo de perioada de îndeplinire a mandatului”, se menționează în motivare.
CCR a admis pe 23 noiembrie, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvern cu privire la articolul unic punctul 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social 62/2011.
„Curtea a reținut că reglementarea criticată consacră o protecție împotriva concedierii persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât activitatea efectiv desfășurată în această calitate, respectiv cât privește aceste din urmă motive, pentru o durată ce depășește durata mandatului”, precizează CCR.