Ce a făcut Cristi Pitulice după nunta cu Ioana Ginghină. Luna de miere este programată pentru luna februarie a anului 2024 și nu imediat după eveniment, așa cum se obișnuiește de obicei. Actrița recunoaște că nu a mai întâlnit până acum un bărbat cu calitățile lui Cristi Pitulice, care nu contenește să o surprindă.
Citește și: Cea mai bună rețetă de ciorbă de oase! Ioana Ginghină a demonstrat că dragostea trece prin stomac
Ioana Ginghină a povestit despre perioada frumoasă prin care trece după căsătoria cu Cristi Pitulice, chiar dacă bărbatul a fost nevoit să plece de acasă. Actrița a mărturisit că soțul ei este plecat pentru câteva zile, pentru a se ocupa de afacerile sale.
“Luna de miere va fi abia în ianuarie, după Sărbători. Vom pleca în Thailanda. Acum nu aveam cum să îmi iau concediu, când abia am venit din concediu. La teatru nu merge așa, să îți iei concediu când vrei tu.
Soțul, după ce a făcut nunta, a plecat. E plecat până joi. Pentru că s-a ocupat mult de nuntă și și-a lăsat businessurile mai lejer, acum se reocupă de ele. După care revine iar la atribuțiile de soț. Am și zis, de când e soț, nu prea mai stă pe acasă” , a mărturisit Ioana Ginghină, pentru Unica.ro.
Celebra actrița s-a autointitulat „Regina Toamnei”, întrucât întregul eveniment s-a desfășurat într-un cadru de vis, în curtea casei sale, iar rochia purtată de vedetă a fost și ea una de basm, extrem de lejeră și perfectă pentru întregul concept.
Totuși, nunta nu s-a terminat nici fără incidente neplăcute, povestește Ioana Ginghină, care spune că s-a trezit cu mașina de poliție la poartă de patru ori. Vecinii se pare că au fost destul de iritați de petrecerea desfășurată în curtea artistei, chiar dacă, susține ea, nu era deloc gălăgie.
„La nuntă a fost foarte frumos, aveam emoții, e complicat să faci acasă și înainte, și după. Am prins o vreme superbă, am avut noroc. Arăta superb curtea, totul decorat frumos, dar au chemat vecinii poliția la 4 la amiază.
De trei ori au chemat-o, bănuim cine i-a chemat. Nu ne-au dat amendă. Venea poliția și zicea „Da, am constatat”. Nu era muzica tare. Și nu vecinii din jur cu care vorbisem, niște vecini mai îndepărtați. Săracii își cereau și scuze de câte ori veneau.”, a declarat Ioana Ginghină în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.