CE a primit plângeri privind atacuri asupra media din România

Executivul UE a primit plângeri de la reprezentanţi ai CC, CSM şi ICCJ printre altele în legătură cu atacuri de intimidare şi hărţuire prin media, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray.
Romania TV
30 ian. 2013, 10:45
CE a primit plângeri privind atacuri asupra media din România

El a spus că au existat multe cazuri, nu doar unul sau două, în care reprezentanţi de înalt nivel au fost supuşi presiunii prin intermediul presei.

„Am avut multe cazuri, nu doar unul sau două, ci un număr destul de mare de cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel, judecători şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire, intimidare, prin intermediul presei”, a arătat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

El a subliniat că aceasta nu este o problemă nouă.

„Nu este o problemă nouă, cred că stiţi că preşedintele Barosso a discutat această problemă cu premierul român în luna august. Şi în comisia de la Veneţia a Consiliului Europei au fost analizate analizat temerile pe acest subiect. Au existat reclamaţii din partea unor organisme, precum Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-au adresat comisiei. De aceea am abordat această problemă, care trebuie analizată. Cred că se face şi o campanie politică, într-un fel sau altul, o campanie care face parte din procesul politic normal, dar în mai multe cazuri, nu doar unul sau două, s-a trecut limita”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

El a mai spus că, pe de o parte, jurnaliştii s-au plâns, apoi a văzut „cum se duc campanii împotriva unor persoane din sistemul judiciar”.

Nu mă apuc acum să spun cutare sau cutare ziarist sau publicaţie, însă ceea ce s-a constatat a fost că am primit plângeri de la tot felul de la organisme din domeniul reformei justiţiei. Avem mai multe exemple din partea anumitor persoane care ne-au semnalat aceste lucruri. Au fost semnalate aceste chestiuni şi de aceea acest fragment se regăseşte în raport şi din acest motiv se face trimitere, de pildă, la CNA. Cred că în ultimele şase luni am auzit tot felul de declaraţii făcute de toate părţile eşichierului politic. E important că nu s-a constatat ca principalele personalităţi politice să spună în ultimele şase luni: «staţi putin, se exagerează». Cred ca raportul este elocvent”, a adăugat Gray.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României chiar în această dimineață. Vestea morții sale a întristat toată țara: ,,Sunt în stare de șoc!”
Playtech.ro
Mica monedă care a ajuns să valoreze acum 2 milioane de euro. Toți colecționarii o vânează
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Măcelul cumplit care a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial în Europa. Răzbunarea cruntă care a cutremurat Balcanii
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit marea actriță Cristina Deleanu
Ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Dinamo rămâne fără antrenor pentru meciul cu U Cluj
Cancan.ro
Dezvăluiri PICANTE despre amantlâcul anului. Ce manevră ar fi folosit Andrada ca să-l înșele pe Alexa 🫢⤵️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România?! Vine cutremurul după alegeri: Într-o lună, BNR nu mai...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu: "A muncit non-stop și și-au bătut joc de ea"
Sondaj NOU realizat de AtlasIntel si CURS pentru turul 2: la o prezenta mai mare. S-a schimbat semnificativ diferenta dintre George Simion si Nicusor Dan.
MediaFlux
Bani în plus la pensie, după Mica Recalculare. Ce pensionari se încadrează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Surpriza anului 2025. Țara europeană care cucerește turiștii cu prețuri mici și peisaje spectaculoase