Vi s-a întâmplat poate sau aţi auzit alţi părinţi plângându-se „Nu mai suport, copilul meu nu mă respectă, în special când sunt şi alţii de faţă. Simt că am dat greş ca părinte”, sau „Copilul meu, adolescent, a rămas corijent la 3 materii. Işi distruge viaţa. Sunt aşa de îngrijorat că nu pot să dorm”, sau „Copiii mei mă înnebunesc. Sunt aşa de furioşi şi încăpăţânaţi. Vor ca toate lucrurile să fie cum vor ei, iar dacă dau de bucluc toată lumea este vinovată, mai puţin ei”.
E adevărat, sunt momente când copiii fac cum vor ei, iar părinţii devin anxioşi. Este normal şi natural. Face parte din latura umană. Însă, de multe ori, aflaţi în această situaţie, părinţii depăşesc anumite graniţe. Iar pericolul constă în faptul că, cu cât se simt mai vinovaţi pentru alegerile pe care le fac copiii, cu atât devin mai anxioşi, iar această anxietate se tranformă în panică, în gândul că se va pierde controlul şi că vor deveni nişte părinţi depăşiţi de situaţie. În acest punct, părinţii simt nevoie ca cei mici să fie “cuminţi” doar pentru ca ei, părinţii, să se simtă confortabil. Cu cât părinţii simt că starea lor de bine se află în mâinile copilului, cu atât se frustrează mai mult, cu atât devin mai anxioşi şi se formează un cerc vicios mai greu de depăşit. “Cum să fiu calm, când copilul îmi vorbeşte urât / se bate tot timpul la şcoala / ia note mici etc.”? Aţi auzit desigur această frază de multe ori în discuţiile cu prietenii sau cu colegii de serviciu.
Citeşte mai multe pe Sfatulparintilor.ro