Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în săptămâna de după G20

Susţinătorii leului pe piaţa locală se încăpăţânează să-l păstreze sub pragul de 4,38 unităţi pentru un euro, dar şansele rezistenţei acestui prag se diminuează. Aurul îşi urmează scenariul principal ascendent şi se îndreaptă spre pragul de rezistenţă împotriva creşterii, de la 1.800 de dolari pe uncie. Bursa de Valori Bucureşti s-a aşezat pe o tendinţă stabilă de creştere, cel puţin până spre vară, indiferent ce corecţii vor mai avea loc.
Adrian N. Ionescu
27 feb. 2012, 10:54
Ce șanse de creștere au euro, aurul și bursele în săptămâna de după G20

Războilul ascuns dintre marile puteri economice ale lumii a ieșit din nou la iveală cu ocazia  întâlnirii liderilor celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (Grupul sau G20). Să vedem între ce limite se vor manifesta efectele reuniunii G20.

Euro

De la începutul anului, leul reuşeşte să se menţină între anumite limite faţă de valutele forte ale lumii. Comportamentul cel mai nesigur al monedei naţionale este faţă de euro, desigur.

Deprecierea leului se poticneşte la „nivelurile critice dintre nivelurile 4,35 şi 4,38, care au antrenat două schimbări majore de trend, până acum, în debutul anului 2009 şi în vara lui 2010“, spune Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securitties în raportul său săptămânal de azi.

Scenariul analistului clujean „mizează pe faptul că, de data asta, euro va învinge rezistenţa“ de la 4,38 lei/euro (v. capitolul DIDACTICE, pentru explicarea termenilor tehnici).

Totuşi, „situaţia comportă încă un grad mare de incertitudine şi, până nu vedem prima închidere zilnică peste 4,38 lei /euro, rămânem prudenţi. Suporturile de urmărit sunt aceleaşi din ultima actualizare: 4,31 ca suport minor şi 4,26 ca prag de sigurantă“.

Pragul de siguranţă este, pentru analistul clujean, nivelul la care s-ar cuveni ordinele de vânzare de euro, pentru evitarea pierderilor rezultate dintr-o apreciere mai mare a leului.

Pe pieţele externe, euro „a confirmat şi cea de-a doua ţintă de apreciere de la 1,34 euro/dolar“.

„La cum arată lucrurile, moneda europeană pare că va continua să câştige pe termen scurt în faţa dolarului, cel puţin până la 1,357. Între timp, pragul de 1,322 de dolari a devenit suport pentru creşterea euro.

Aurul

Aurul îşi urmează scenariul principal ascendent şi se îndreaptă spre pragul de rezistenţă împotriva creşterii, de la 1800 de dolari pe uncie, potrivit analiştilor de la cealaltă mare casă de brokeraj clujeană, SSIF Broker.

O uncie de aur are 31,1034 grame.

„Odată testat acest nivel este mai probabil ca preţul să înregistreze corecţii descendente, având în vedere supra-cumpărarea“, adică situarea unui indicator tehnic specific (RSI) prea multă vreme peste nivelurile care semnalează o scumpire constantă.

Adică cumpărătorii vor avea nevoie de o pauză curând după testarea de la 1.800 de dolari/uncie.

Prin urmare, scenariul principal este ascendent și „va fi păstrat atât timp cât suportul de la 1.675 de dolari va rămâne valabil“, conchide analistul Alexandru Preda în raportul SSIF Broker.

Bursele

Ați aflat deja, din SENTIMENTUL de dimineaţă de azi (luni), că indicele BET FI, cel mai sensibil şi mai analizat de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), „s-a ținut atât de bine deasupra pragului de 25.000 de puncte“, încât l-a determinat pe Dan Rusu, șeful analiștilor de la BT Securities să adopte, ca scenariu favorit, pe cel optimist, şi să dea „o probabilitate mai mare extinderii creşterilor, într-o primă etapă, până la 29.000 – 31.000 de puncte“.

„Desigur, acest scenariu nu exclude corecţii de parcurs, dar prețurile nu ar trebui să coboare mai jos de 23.000 de puncte. Un alt prag cheie este 21.000 – nivel sub care am reveni la perspectiva negativa de ansamblu“, precizează, în raportul său săptămânal, Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Scurities din Cluj Napoca.

Indicele BET Fi face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondul Proprietatea (FP), care sunt cele mai căutate de investitorii străini şi, de aceea, BET Fi  este în centrul atenţiei analiştilor.

BET Fi are reputaţia de a anticipa comportamentul celorlalţi indici, respectiv al întregii pieţe.

Indicele BET a avut forţa de a se instala stabil deasupra pragului de rezistenţă de la 25.000 de puncte. Răsturnarea tendinţei negative, în care noi am crezut deja de acum 3 săptămâni, a primit vineri confirmarea finală, potrivit raportului BT Securities.

Bursele externe

Bursa de la Bucureşti este puternic influenţată de comportamentul burselor externe, pentru că investitorii români pândesc mişcările celor străini, mult mai puternici când intră pe piaţă.

Rapoartele celor două case de brojkeraj stabilesc și reperele evoluțiilor viitoare pentru cele mai importante piețe de acțiuni ale lumii. Inclusiv pentru piața austriacă, importantă pentru investitorii români.

Astfel, BT Securities a ridicat ținta pentru indicele vienez ATX la 2.500 de puncte. „Ca și în cazul pieței românești, suntem deschişi la corecții, însă acestea trebuie să se oprească la 2.040 de puncte“.

În ce privește piața germană, indicele DAX a marcat un nou maxim marginal, aşa cum prevăzuse BT Securities, „exact la punctul de bifurcație de la 6.950 de puncte. Până nu trece de acest nivel, rămânem precauți“, ceea ce înseamnă că o creștere mai mare este doar un scenariu de rezervă.

Şi analiştii SSIF Broker sunt rezervaţi. „Este mai probabilă o corecţie descendentă spre suportul de la 6.425 de puncte, decât o continuare a trendului spre 7000“.

Cât despre bursa din New York, NYSE, indicele Dow Jones (DJIA), cel mai urmărit din lume, „ar trebui să urce cel puţin până la 13.200 de puncte. Ulterior, ar urma o corecţie sau măcar o consolidare şi, finalmente, un mic segment de apreciere spre 13.600 de puncte“, crede Dan Rusu dela BT Securities.

Previziunile privind indicele american nu sunt la fel de optimiste peste tot în Cluj…

„Indicele DJIA a testat săptămâna trecută nivelul de rezistenţă de la 13.025 de puncte, dar fără a reuşi să-l strapungă ascendent. Astfel, pe termen scurt cea mai probabila evoluţie este de corecţie până la suportul de la 12.750“, spune Alexandru Preda.

Totuşi „doar o străpungere sub acest nivel ar schimba scenariul principal, care este ascendent“, se mai spune în raportul SSIF Broker , care mai conţine reperele evoluţiilor celor mai importante acţiuni de la BVB, Fondul Proprietatea, SIF-urile, băncile, Petrom şi nu numai.

DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT
Toate cele de mai sus nu sunt sigestii şi nici recomandări de investiţii. Responsabilitatea deciziilor aparţine celor care le iau, în funcţie de propria toleranţă la risc şi indiferent dacă s-au simţit inspiraţi sau nu de acest articol.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Zodiile care triumfă în luna februarie. Cinci nativi au noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în fața României. Mărturisirea care răstoarnă totul: Nu ne interesează așa ceva...
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Povestea de film a fostului șef al Poliției Câmpulung: de la erou la inculpat. S-a pensionat când era în arest
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Vremea de Mica Unire le dă românilor planurile peste cap. Progoza ANM
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Planta de apartament care se mișcă noaptea pentru a se ruga. De ce este bine să o avem în casă
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Românii beneficiază de prețuri mai mici la cumpărături în Bulgaria după aderarea la Schengen
MediaFlux
AMENZI pentru PĂRINȚI! SE DAU 10.000 DE LEI pentru o regulă simplă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București