Ce au descoperit inspectorii pe lotul autostrăzii Sebeş-Turda care ar fi trebuit să fie gata. Reacţia CNAIR

Mai multe neconformităţi au fost constatate, marţi, pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, care are 12,5 kilometri şi se întinde de la Aiud la Decea, în urma unei inspecţii făcute pentru recepţionarea tronsonului, iar elementele pentru siguranţa rutieră nu sunt întrunite.
Iulian Tudor
09 ian. 2018, 11:41
Ce au descoperit inspectorii pe lotul autostrăzii Sebeş-Turda care ar fi trebuit să fie gata. Reacţia CNAIR

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat, marţi, după inspecţia pentru recepţionarea lotului 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, că anumite neconformităţi descoperite în luna noiembrie 2017 s-au menţinut.

„Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut, ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi împreună cu presa, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte am văzut, există aceste neconformităţi, se va întruni comisia în după-amiaza aceasta, va studia inclusiv documentele şi în funcţie de ce se va stabili se va decide dacă se acordă sau nu recepţia”, a spus Alin Şerbănescu, potrivit Mediafax.

Constructorului i s-a pus în vedere să remedieze deficienţele constatate anul trecut, potrivit lui Şerbănescu.

„Vorbim de exces de bitum, vorbim de probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, vorbim de elemente de planeitate executate neconform, care, din perspectiva circulaţiei, pot crea probleme”, a completat Alin Şerbănescu.

Întrebat de jurnalişti dacă s-ar putea circula în siguranţă, el a răspuns: „Deocamdată să spunem că nu ne antepronunţăm, dar elementele pentru siguranţa rutieră considerăm că nu sunt întrunite în ceea ce priveşte partea de drum”.

La inspecţie a fost prezent şi constructorul, care urmează să dea explicaţii în cadrul comisiei.

Şerbănescu nu a putut preciza, în acest moment, dacă se va face sau nu recepţia, însă a spus că cel târziu până în luna martie se va circula pe acest tronson.

„Până în maxim luna martie, ca să dau aşa un termen realist, se va putea circula, în condiţiile în care constructorul înţelege că nu se mai face rabat de la calitate în România, în condiţiile în care nu cerem altceva sau alt tip de calitate decât cel care se practică în ţările europene”, a mai spus Şerbănescu.

El a remarcat, pe parcursul inspecţiei, că drumul este denivelat în mai multe locuri.

„Există soluţii tehnice de remediere a acestor deficienţe, dar ele presupun muncă, un timp mai lung sau mai scurt, dar ele clar trebuie remediate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CNAIR.

De asemenea, el a precizat că lotul 4 este programat pentru o inspecţie în luna februarie.

„Vom vedea cum evoluează lucrurile în realitate acolo, iar celelalte două loturi sunt programate şi ele anul acesta spre a fi deschise circulaţiei. Vom vedea de asemenea cum vor evolua lucrările în zonă şi în funcţie de acestea vom stabili dacă se va face recepţia sau nu”, a afirmat Ştefănescu.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul 1, 549.332.393 de lei pentru lotul 2, 420.511.921 de lei pentru lotul 3, 470.004.894 de lei pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat – 15%.

Spynews
Soția unui luptător celebru o face praf pe amantă, după mulți ani de tăcere. Cu dovezi, o pune la punct pe femeia cu care își împarte soțul / FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Uluitor! O româncă, Maria Fumea, a supervizat finalele olimpice de gimnastică de la Paris! Ce s-a întâmplat în finala de la sol în care Bărbosu a pierdut bronzul după contestaţie
Capital.ro
Mașinile care sunt INTERZISE. Legea din România nu-ți permite. Se dau amenzi uriașe
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
Va CREȘTE impozitul pe proprietate! Ministerul Finanțelor vrea să implementeze un nou mecanism de calcul
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine sunt cei doi tineri care au murit într-un cumplit accident pe DN2. Alin și Alexandra urmau să facă nuntă. Erau căsătoriți civil din luna iunie | FOTO
Spynews
Babană a tăiat rochia unei mirese la nuntă! De ce a recurs fostul concurent de la Chefi la cuțite la acest gest / VIDEO
Evz.ro
Schimbări la TikTok. Ce a decis compania acuzată de spionaj în favoarea regimului comunist din China
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Anunță o lună august ISTORICĂ în România
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Cine sunt pensionarii care pot beneficia de pensia socială. Documentele pe care românii trebuie să le depună pentru a primi un astfel de ajutor
Capital.ro
S-a dat ordinul în toate țările UE, săptămâna aceasta. Șoferii vor fi verificați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cine e tânărul ucis în bătaie în fața unei săli de jocuri. A stat 6 zile în comă, după ce a fost confundat cu altcineva
substantial.ro
Cum evaluăm și deosebim nevii pigmentari de melanom: sfaturi de la Dr. Rodica Badea
MediaFlux
UCRAINA BAGĂ ROMÂNIA în RĂZBOI! ALERTĂ la nivel EUROPEAN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!