Ce BOLI încep să apară după vârsta de 40 de ani

Bolile de inimă, diabetul, cancerul sau glaucomul sunt cele mai frecvente afecţiuni care apar după vârsta de 40 de ani, indiferent de sex. Cu cât sunt depistate mai repede, cu atât şansele de recuperare a acestor suferinţe sunt mai mari. Potrivit doctorului Gheorghe Haber, medic de familie, există o serie de analize şi investigaţii medicale care se fac în funcţie de sex şi de anumiţi factori de risc. Ele sunt esenţiale pentru stabilirea unui diagnostic precoce.
Alina Costache
14 oct. 2016, 10:04
Ce BOLI încep să apară după vârsta de 40 de ani

Analizele de laborator se recomandă atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Ele pot depista anemia (hemoleucogramă), diabetul zaharat (glicemia), grăsimile din sânge (colesterol, lipide şi trigliceride), bolile ficatului (determinarea transaminazelor şi a electroforezei) şi afecţiunile renale (uree şi creatinină).

Tot „unisex” este şi consultaţia oftalmologică, recomandată pentru depistarea precoce a tulburărilor de vedere. Şi asta pentru că, după vârsta de 40 de ani, creşte şi riscul de glaucom, a doua cauză de orbire la nivel mondial, scrie doctorulzilei.ro.

Bolile cardiace şi diabetul sunt considerate factori de risc pentru glaucom. Ar mai fi de amintit şi investigaţiile în vederea depistării bolilor reumatismale degenerative. Cele mai frecvente sunt artrozele (gonartoza, spondiloza sau coxartroza), caracterizate prin deteriorarea cartilajelor şi îngustarea articulaţiilor.

Diagnosticul se pune prin examen radiologic. Diagrama de risc cardiovascular, ce va fi pusă în curând la dispoziţia tututor medicilor de familie din România, îi va ajuta pe specialişti să identifice acele persoane care riscă să facă o boală cardiovasculară în următorii zece ani. Tot după vârsta de 40 de ani se recomandă efectuarea, anual, a unei audiograme (măsoară acuitatea auditivă), dar şi a altor investigaţii precum electrocardiograma şi măsurarea tensiunii arteriale. De la caz la caz, sunt recomandate şi ecografiile.

Citeşte şi 10 analize pe care trebuie să le facă regulat orice femeie

Femeile trecute de 40 de ani trebuie să-şi facă anual o mamografie, pentru depistarea cancerului de sân, şi un test Babeş-Papanicolau, examen esenţial în evidenţierea cancerului de col uterin.

Dacă aveţi rude cu cancer de tiroidă, este bine să faceţi şi un examen al glandei tirode. Menopauza apărută după vârsta de 40 de ani, dar şi tratamentul cu corticosteroizi (utilizaţi în terapia unor boli precum astmului bronşic) impun efectuarea unei măsurători pentru osteoporoză.

Examenul se numeşte osteodensitometrie (DEXA) şi constă în măsurarea densităţii osoase. Investigaţia nu este dureroasă şi se face frecvent la nivelul şoldului, coloanei vertebrale lombare şi antebraţului.

Şi bărbaţii pot suferi de osteoporoză, mai ales fumătorii şi cei cu boli cronice ce fac tratament cu cortizon, aşa că şi lor li se recomandă DEXA. Bărbaţii mai trebuie să facă examenul PSA (antigen specific prostatei). Aici, în discuţie este o proteină produsă de prostată, al cărei nivel poate fi măsurat în sânge.

Un nivel ridicat al acestei proteine probează existenţa unor afecţiuni ale prostatei, inclusiv a adenomului şi a cancerului de prostată. Bărbaţilor fumători li se indică şi efectuarea unei radiografii pulmonare pentru diagnosticul precoce al cancerului pulmonar. La recomandarea medicului, se poate face şi o colonoscopie în vederea depistării bolilor colonului.

Citeşte şi TOP analize medicale de făcut la orice vârstă

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Doliu uriaș în lumea actorilor. A murit un artist iubit de milioane de români
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit un actor foarte popular
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât