Ce boli poţi avea în funcţie de poziţia în care dormi

Una dintre cele mai importante activităţi pentru funcţionarea normală a corpului este, fără nici o îndoială, somnul. De altfel, oamenii petrec cel puţin o treime din viaţă dormind. Ca de obicei, excesele de orice fel dăunează sănătăţii indiferent că vorbim despre perioade prea lungi sau prea scurte petrecute în pat. Însă nu doar numărul de ore dormite contează, dar şi poziţia în care se odihneşte o persoană. Această descoperire este cu atât mai importantă cu cât aproximativ 95% din oameni dorm în aceeaşi poziţie pe parcursul întregii nopţi.
Filip Stan
01 iun. 2013, 20:48
Ce boli poţi avea în funcţie de poziţia în care dormi

 Mai jos sunt analizate pozitiile de somn precum si bolile pe care acestea le pot genera.

1. Dormitul pe o parte. Potrivit lui Jim Horne de la Centrul de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughboroug, aceasta pozitie favorizeaza reducerea refluxului de acizi si indigestiei. In acelasi timp insa, trebuie sa stiti ca in aceasta pozitie ridurile voastre vor deveni mai pronuntate. Explicatia este foarte simpla: acestea sunt mai adanci si mai vizibile din cauza ca fata este strivita de perna.

2. Dormitul pe spate. In cazul in care suferiti de artrita nu exista o pozitie de somn care sa va ajute mai mult pentru ca greutatea corpului este distribuita egal. Vestea proasta este ca sforaitul, mai ales in cazul persoanelor supraponderale, la care surplusul de grasime din partea frontala a gatului va apasa prea mult pe gat, va fi intensificat. Trebuie sa aflati si faptul ca adormind pe spate tesuturile din corp raman neoxigenate iar acest lucru favorizeaza atat astmul cat si bolile de inima.

3. Dormitul in pozitia fetusului. Pentru ca in timpul zilei gravitatia pune presiune pe discurile coloanei dormitul in aceasta pozitie este ideal, deoarece curbarea corpului spre interior deschide spatele, reducandu-se astfel presiunea pe discurile coloanei vertebrale si in acest mod durerea va fi diminuata. Totusi, este important sa va asigurati ca perna nu este nici prea inalta, nici prea joasa, adica gatul sa fie la nivelul corpului, pentru ca altfel muschii si nervii de pe gat va vor da dureri de cap si, evident, de gat.

Citeşte mai multe pe sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Văru’ Săndel, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană. Care au fost ultimele cuvinte ale
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari