Ce controale va face Inspecţia Judiciară în 2016. DOSARELE de mare corupţie vor fi monitorizate

Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat, vineri, controalele pe care ar urma să le facă în anul 2016.
Ionela Marcu
08 ian. 2016, 10:53
Ce controale va face Inspecţia Judiciară în 2016. DOSARELE de mare corupţie vor fi monitorizate

Potrivit unui comunicat de presă, dat vineri publicităţii, Inspecţia Judiciară va desfăşura în anul 2016 următoarele controale:

Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători:

1. Verificarea, la nivelul a două curţi de apel şi a instanţelor arondate acestora, a modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare şi comunicare, precum şi respectarea obligaţiilor, prevăzute de legi şi regulamente, pentru a asigura buna funcţionare a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public.

2. Verificarea modului în care judecătorii cu funcţii de conducere îndeplinesc atribuţiile manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare şi comunicare, precum şi a modului de respectare a obligaţiilor, prevăzute de legi şi regulamente, pentru a asigura buna funcţionare a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public la Judecătoria Buftea.

3. Monitorizarea situaţiei privind hotărârile judecătoreşti neredactate în termen.

4. Monitorizarea dosarelor de mare corupţie, existente pe rolul curţilor de apel şi instanţelor arondate, precum şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Monitorizarea dosarelor cu o vechime mai mare de 10 ani, aflate pe curţilor de apel şi instanţelor arondate, precum şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Verificarea modului în care este respectat Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media, precum şi cu privire la necesitatea efectuării de verificări din oficiu ori de câte ori apar în mediul public probe sau aspecte referitoare la viaţa privată a persoanelor, din dosarele aflate pe rolul organelor judiciare.

7. Verificarea modului de respectare de către instanţe a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ceea ce priveşte verificarea calităţii de avocat a persoanelor care acordă asistenţă juridică.

8. Stabilirea practicii instanţelor de judecată în cauzele având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare.

9. Practica judiciară în materia contestaţiilor privind durata rezonabilă a procesului penal (art. 4881 şi urm. din Noul cod de procedură penală) şi tergiversarea procesului (522 din Noul Cod de procedură civilă), precum şi modul de respectare a termenului stabilit, ca urmare a exercitării acestor căi de atac, pentru rezolvarea/soluţionarea cauzelor de către procuror/ instanţa de judecată în materie penală ori pentru îndeplinirea actului de procedură şi/sau pentru luarea măsurilor legale necesare în cauzele civile.

Direcţia de inspecţie pentru procurori:

1. Verificarea, la nivelul a două parchete de pe lângă curţile de apel şi a parchetelor arondate acestora, a eficienţei manageriale şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerile acestora.

2. Verificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel, în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 5 ani de la data sesizării.

3. Verificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel, în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 2 ani de la data sesizării, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul silvic, de evaziune fiscală – prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal, spălare de bani – prevăzută de art. 23 din Legea nr. 565/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, contrabandă – prevăzute de art. 270 – 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, corupţie – prevăzute de art. 289 – 292 din Codul penal, precum şi de Legea nr. 78/2000, precum infracţiunile, precum şi măsurile dispuse pentru recuperarea prejudiciilor.

4. Verificarea modului de respectare a Ghidului privind relaţia cu mass-media de parchetele din cadrul Ministerului Public, precum şi a verificărilor realizate de conducătorii parchetelor în situaţiile în care, în mediul public, apar probe sau aspecte referitoare la viaţa privată a persoanelor, din dosarele aflate pe rolul parchetului.

5. Verificarea măsurilor luate de procurorii şi conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel, în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de 1 an de la data sesizării, având ca obiect săvârşirea următoarelor infracţiuni grave contra persoanei şi patrimoniului, prevăzute de Codul penal: omor (art. 188 – 189), tâlhărie (art. 233 – 234) şi viol (art. 218).ţ

6. Practica judiciară în materia contestaţiilor privind durata rezonabilă a procesului penal (art. 4881 şi urm. din Noul cod de procedură penală) şi tergiversarea procesului (522 din Noul Cod de procedură civilă), precum şi modul de respectare a termenului stabilit, ca urmare a exercitării acestor căi de atac, pentru rezolvarea/soluţionarea cauzelor de către procuror/instanţa de judecată în materie penală ori pentru îndeplinirea actului de procedură şi/sau pentru luarea măsurilor legale necesare în cauzele civile.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeala frecventă care îi poate lăsa pietoni pe șoferi. Nici amenda nu e mică
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta