Ce dietă ţine Cristina Ich. Vedeta se mândreşte cu o siluetă trasă prin inel

Ce dietă ţine Cristina Ich. Are 35 de ani şi este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, nu doar datorită chipului său, ci şi a fizicului, care este tras prin inel. Vedeta a declarat în nenumărate rânduri că nu face eforturi mari pentru a fi slabă.
Alina Costache
24 feb. 2022, 16:48
Ce dietă ţine Cristina Ich. Vedeta se mândreşte cu o siluetă trasă prin inel
Ce dietă ţine Cristina Ich

Ce dietă ţine Cristina Ich. Chiar dacă are o genă foarte bună, iubita lui Alex Piţurcă nu exagerează cu mâncatul excesiv. ba din contră. Conform spuselor ei, singurul lucru pe care-l face este să mănânce o dată la 12 sau la 16 ore şi a explicat că nu merge la sală, pentru că nu are timp.

Ce dietă ţine Cristina Ich

Cristina Ich a mărturisit că seamănă cu mama ei la piele, o femeie la fel de frumoasă. Mai demult, ea declara că și-ar dori să se mai îngrașe și să fie la fel ca atunci când era însărcinată, când avea puțin peste 60 de kilograme.

Nu fac sală, pentru că nu am timp de așa ceva. Mănânc o dată la 12 sau la 16 ore și cam atât. Mănânc orice, nu mă abțin de la nimic. La piele semăn cu mama, dar, la corp, nu. Am o mamă foarte frumoasă, recunosc.

Sincer, îmi mai doresc să mă mai îngraș, ca să arăt cum eram în timpul sarcinii, însă nu se pune pe mine. Atunci aveam 60 și un pic de kilograme‘, a povestit Cristina Ich.

Citeşte şi: Cristina Ich şi Alex Piţurcă s-au despărţit. Prima reacţie a influenceriţei: „Aveţi impresia că s-a născut bărbatul care să mă bage în depresie?”

Cristina Ich, de urgență la spital cu micuţul Noah

Vedeta, pe numele real Cristina Micu, a anunţat pe rețelele de socializare că s-a sperat foarte tare după ce fiul ei, Noah, s-a îmbolnăvit, făcând febră mare.

Cristina Ich s-a dus cu copilul la spital, acolo unde i-a făcut mai multe analizeze, însă după câteva ore i s-a spus că nu e de internet și a plecat cu el acasă! Numai că abia acum avea să înceapă nebunia!

Am avut câteva zile de coșmar, mai ales că eu nu am mai avut probleme cu Noah până acum: colici, dureri de burtă, maxim a avut o febră 38 care nu era nimic îngrijorător, acum a ținut-o numai în 40-41 cu 5 a avut-o într-o seară.

M-am speriat atât de tare. A avut numai febră 40, 41 cu 5… Am fost cu el la spital, analize, și mi s-a zis că nu era de internare. Dar trei zile la rând a avut doar 40 și 41, febră! Copilul meu putea să intre în convulsii și ei îmi ziceau să stau liniștită. Copilului nu îi trecea febra nici cu cele mai puternice medicamente și vomita întruna.

Greșeala mea a fost că l-am dus imediat la analize. Când a făcut febră 39 l-am dus imediat la analize și cred că organismul n-a avut timp să arate că e ceva bacterial și atunci n-a ieșit nimic. Dar 100% era ceva bacterial, că n-ai cum”, a spus Cristina Ich.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Anunț important pentru românii care și-au montat sau vor să monteze panouri fotovoltaice. Trebuie să facă urgent acest lucru: “A fost exact invers”
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Doliu în lumea artistică. A murit la doar 17 ani
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte