„Marghilomana” este specialitatea de cafeaua cu rom sau coniac, extrem de apreciată după Primul Război Mondial în România. La acea vreme, termenul intrase în vocabularul uzual al protipendadei Bucureştiului, mai exact politicienii influenţi şi scriitorii care frecventau Casa Capşa, cafeaua cu iz francez de unde se dădea „ora exactă” în interbelic.
Alexandru Marghiloman (1854-1925), jurist, politician conservator şi unul dintre cei mai mari moşieri ai ţării, era un mare băutor de cafea. Pe când se afla într-o zi la vânătoare, i-a cerut valetului său să-i pregătească băutura preferată. Cum nu era pregătit cu toate ingredientele, aghiotantul a improvizat şi a pus, în loc de apă, coniac. Aşa a luat naştere „marghilomana”.
Cafeaua cu alcool a ajuns să facă furori la Capşa. Potentaţii vremurilor cereau „un marghiloman”, „două marghilomanuri” sau „o marghilomană”. Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua Marghiloman era la mare cinste, potrivit Historia.
„Marghilomana“ este, de fapt, o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“.
Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin.
La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua. Se serveşte fierbinte, cu un… trabuc.
Alexandru Marghiloman a fost una din marile personalităţi publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind printre cei mai bogaţi români din acea perioadă.
Alexandru Marghiloman fost deputat între 1884-1914, apoi senator, în perioada 1914-1922. A fost ministru al Justiţiei în trei mandate, ministru al Lucrărilor Publice în perioadele 12 noiembrie 1888-26 martie 1889 şi 5 noiembrie 1889-16 noiembrie 1889, ministrul Agriculturii, Industriei, Domeniilor şi Comerţului, ministru de Externe, ministru de Interne, apoi ministrul Finanţelor şi la sfârşit, ministrul Agriculturii şi Domeniilor.
A fost preşedintele Consiliului de Miniştri între 5 martie 1918 şi 24 octombrie 1918, mandat în timpul căruia a decis semnarea armistiţiului cu Puterile Centrale, gest care i-a adus titulatura de ”trădător”.