O gravidă care a ajuns la concluzia că nu poate să mai crească un copil, având deja unul acasă, s-a gândit să transforme totul într-o afacere, aşa că a încercat să-şi vândă copilul nenăscut pentru 10.000 de euro. Anunţul postat pe Internet a atras repede mai mulţi amatori, printre care şi o echipă de jurnalişti sub acoperire, de la ziarul Ring.
Femeia în vârstă de 26 de ani e însărcinată în câteva luni şi mai are o fetiţă de 4 ani. Pentru că are nevoie de bani, a decis să-şi vândă pruncul din pântece. Reporterii de la ziarul Ring, care s-au dat drept amatori de tranzacţie, au aflat lucruri uluitoare la „negocieri”, unde femeia a venit însoţită şi de fetiţa ei de 4 ani.
Femeia li s-a plâns că a ajuns în situaţia de a-şi vinde, practic, copilul din cauza sărăciei şi nici măcar nu o interesa prea tare dacă primeşte suma solicitată în euro sau contravaloarea în lei.
Totuşi, deşi susţine că are mari probleme financiare, femeia se gândeşte să mai facă şi alţi copii. Nu se ştie dacă pentru a-şi mări familia sau pentru că a realizat că poate fi o afacere profitabilă.
Când jurnaliştii sub acoperire au renunţat la tranzacţie, mama-negociatoare le-a transmis că pentru ea nu este o problemă, deoarece are şi alte oferte. „Eu sunt o persoană corectă şi sinceră. Ceea ce vorbesc aşa rămâne. Voi sunteţi nehotărâţi, eu am mai multe oferte”.