Ce i-a transmis Victor Ponta omologului său iordanian, Abdullah Ensour

Premierul Victor Ponta, aflat în vizită la Amman, i-a transmis omologului său iordanian Abdullah Ensour că România apreciază modul în care Iordania gestionează criza refugiaților, dar și faptul că Regatul Hașemit rămâne ”o insulă de stabilitate și libertate”, într-o zonă aflată în plin conflict.
Iulian Tudor
03 oct. 2015, 17:20
Ce i-a transmis Victor Ponta omologului său iordanian, Abdullah Ensour

Am un mesaj special, venind dintr-o țară europeană. Că noi știm și apreciem foarte mult felul în care gestionați problema uriașă a refugiaților. Ne plângem în Europa de 80.000 de oameni, cum îi împărțim, cum avem grijă de ei, 6.000 în România, 5.000…, iar dumneavoastră deja găzduiți 1,4 milioane și faceți lucrul acesta deja de 4 ani. (…) Împreună cu Turcia găzduiți cea mai mare parte a refugiaților. Înțelegem cât de dificil vă este și cât de mult trebuie să apreciem acest lucru„, a declarat Ponta, citat de Agerpres.

Totodată, Ponta a spus că apreciază stabilitatea politică din Iordania, dar și investițiile pe care le face aceast stat în domeniile sănătății și educației.

„Sunteți o insulă de stabilitate, de libertate”, a mai adăugat Premierul Român.

Duminică, Victor Ponta va fi primit în audiență de Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

VEZI ŞI Ponta, mesaj de Ziua Naţională a Germaniei: O sărbătoare cu spirit european. La mulţi ani poporului german

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Marea dispărută aflată la numai două ore de București. Colțul de Românie unde timpul pare că stă în loc
Capital.ro
Nou ordin UE. Va afecta toate mașinile pe benzină și motorină. Se introduce obligatoriu din 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
De ce are priza trei găuri? Nu este un element de decor
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Moarte cumplită pentru o fetiță lăsată 6 ore în mașina încinsă. Părinții drogați făceau sex la câțiva pași de ea
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Templul din România, înecat în Dunăre la ordinul comuniștilor, refăcut după ani de uitare
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Pensii majorate cu 950 de lei în România. Anunț oficial. Ce pensionari iau banii din luna iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Noi reguli ANAF pentru românii care obțin venituri din chirii. Se dau amenzi uriașe
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ