Ce înseamnă „șpagă” și cum a apărut acest cuvânt în limba română! Foarte puțină lume cunoaște etimologia acestuia

Cuvântul „șpagă” în limba română are origini incerte și este înregistrat pentru prima dată în secolul al XIX-lea. Termenul este folosit pentru a descrie o sumă de bani oferită ilegal sau în mod necinstit pentru a obține favoruri, influență sau servicii nepermise. Originea acestui cuvânt este uneori subiect de speculații și interpretări istorice.

Citește și: Rețeta ideală pentru cei mai puțin răbdători! Prăjitura ”care se face singură”, un desert gustos, ieftin și ușor de preparat

Există mai multe teorii privind proveniența termenului „șpagă”. O explicație sugerează că provine din limba italiană, unde termenul „sponda” desemnează o mică plată făcută în avans pentru a asigura servicii rapide sau pentru a obține un tratament preferențial. Această formă de plată a ajuns în limbajul cotidian și în alte limbi europene, inclusiv română.

Pe de altă parte, există și teoria conform căreia termenul ar putea avea origini în limba greacă, provenind de la cuvântul „sphonge” (σφόγγος), care se referea la o bucată de burete. Ideea din spatele acestei teorii este că șpaga ar putea fi asociată cu absorbția sau „ștergerea” unor probleme sau inconveniente cu ajutorul unui mic „burete” financiar.

Alte articole

Cuvântul unic din limba română care începe și se termină cu o vocală, restul literelor fiind doar consoane

Cuvântul banal din limba română pe care străinii nu-l pot pronunța corect. Românii îl folsoesc zilnic, dar pentru mulți e greu de rostit

Indiferent de originea exactă a termenului, „șpagă” a devenit o parte integrantă a limbajului românesc și este utilizat pentru a denumi actul de a oferi sau a primi mită, adesea în contexte ilegale sau etice discutabile. Cu toate acestea, este important să subliniem că practica șpăgii este ilegală și este condamnată din punct de vedere moral și legal în societatea modernă.

„Profesorul ieşean de lingvistică Stelian Dumistrăcel observă că şpagă nu era un cuvânt la modă. Şpagă era concurat în vocabular de cuvântul oficial mită, dar şi de altele mai colocviale, cum ar fi cuvântul şperţ. Sigur, ar trebui să amintim aici alţi termeni parţial înrudiţi cum ar fi „bacşiş” ori „ciubuc”, dar acestea nu acoperă sensul cuvântului şpagă, adică „folos necuvenit””, explică Tolcea, care face trimitere spre dicţionarele etimologice. Acestea arată că respectivul cuvânt vine din sârbo-croatul „şpag”, ceea ce înseamnă “buzunar”. „Ar evoca, probabil, trecerea unor bani dintr-un buzunar într-altul”, adaugă Tolcea.

Un alt mare lingvist român, Iorgu Iordan, se referă la o veche practică de la vămi unde apărea cuvântul şpagă.

„Şpaga era un fel de suliţă folosită de funcţionarii de la vamă spre a controla baloturile de lână, de textile etc. în care se puteau ascunde mărfuri de contrabandă. Pentru a evita de inspecţie, negustorul interesat îi mituia pe vameşi. Astfel, prin metonimie, numele temutului instrument a putut trece, în registru argotic, încifrat, asupra sumei de bani oferită ca mită. Şi, ca să fiu clar până la capăt, metonimia este o figură de stil ce constă în folosirea unui cuvânt pentru altceva într-o relaţie logică: Astfel când spui condei, te referi, metonimic, la scriitori sau la jurnalişti”, a mai spus Marcel Tolcea

Citește și: Cinci zodii vor avea parte de surprize uriaşe în anul 2024! Trei au noroc cu carul încă din februarie