Starea de urgență este reglementată de articolul 93 al Constituției României, dar și de Ordonanța de urgență numărul 1 din 1999.
Iată ce spune articolul menționat din Legea fundamentală: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”
Ce reprezintă starea de urgenţă
Potrivit articolului 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/1999, starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
Dacă Parlamentul încuviințează această stare de urgență , cadrul legal după care vor funcționa lucrurile este dat de OUG 1/1999.
Acest ultim act normativ stabilește foarte clar faptul că „Starea de asediu și starea de urgență sunt măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre”.
Articolul 3 al OUG spune că vor fi impuse măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:
a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;
b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
„Pe durata stării de asediu și a stării de urgență , proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției”, spune OUG menționată anterior.
Ordonanța de urgență spune că starea de urgență se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile.
„În raport cu evoluția situațiilor de pericol se poate trece de la starea de urgență la starea de asediu și de la starea de asediu la mobilizare sau la starea de război, cu respectarea prevederilor constituționale și ale prezentei ordonanțe de urgență „, conform actului normativ.
Decretul de instituire a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență ;
e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;
f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.
Responsabilul de gestionarea măsurilor, în cazul instituirii stării de urgență , revine, în principal, Ministerului de Interne.
„Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență , precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență , autoritățile civile și militare au următoarele atribuții și răspunderi: