Ce legătură este între Nostradamus şi MasterChef

Figurile istorice remarcante sunt, de regulă, reţinute doar pentru domeniul în care au excelat. Cu toate acestea, la fel ca în cazul tuturor persoanelor, ele nu s-au putut dedica întreaga viaţă unei singure activităţi, făcând multe alte lucruri, unele dintre ele chiar foarte bine.
Alina Costache
18 iun. 2014, 10:01
Ce legătură este între Nostradamus şi MasterChef

5. Thomas Jefferson a fost un pionier al arheologiei americane

Puţină lume cunoaşte că Jefferson a avut o arie largă de preocupări în afara politicii: ştiinţă, muzică, arhitectură sau lingvistică.

Un domeniu care a simţit din plin influenţa lui Jefferson a fost arheologia. În timp ce îşi folosea cunoştinţele din domeniul limbilor nativilor americani pentru a descifra misterele culturii acestora, Jefferson a descoperit un cimitir indian, în apropierea casei sale din Virginia şi a decis să-l exploreze.

Acesta a devenit primul site arheologic din America iar trupurile a sute, poate chiar mii de indieni au fost cercetate pentru prima oară într-o perspectivă ştiinţifică, Jefferson folosind metode moderne de dezgropare şi catalogare. Notele luate în această perioadă au fost publicate în 1787, devenind prima lucrare tipărită având ca subiect arheologia  din Statele Unite.

4. Împăratul Hirohito a fost un respectat biolog marin

Unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, Hirohito, a condus destinele ţării între 1926 şi 1989. În ciuda implicării sale, el nu a fost niciodată acuzat de crime de război şi a reuşit să rămână în fruntea ţării şi după cel de-al doilea Război Mondial.

Lăsând la o parte politica, în timpul său liber Hirohito s-a ocupat de pasiunea sa, biologia marină, căpătată încă dinainte de a ajunge împărat.

Cunoştinţele sale în domeniu erau mult superioare celor ale unui amator, el având propriul laborator şi o echipă de experţi care îl ajutau. El a descoperit şi clasificat numeroase animale marine, publicând numeroase studii ştiinţifice despre acestea.

3. Benjamin Franklin era un împătimit jucător de şah

Benjamin Franklin, unul dintre fondatorii Statelor Unite, era polivalent, excelând în numeroase domenii. Nu este deci surprinzător că, printre altele, era extrem de priceput la şah.

Deşi există îndoieli că Franclin ar fi fost primul jucător american de şah, este totuşi sigur că este primul jucător al cărui nume a fost cunoscut. Pasiunea sa pentru şah este menţionată în autobiografia sa, unde se menţionează un joc din 1733 cu un partener necunoscut. 

Franklin a scris şi “The Morals of Chess,” un eseu publicat în 1786, devenit a doua cea mai cunoscută lucrare din domeniu şi care este citată şi în zilele noastre.

2. Nostradamus a scris o… carte de bucate

Nostradamus a devenit celebru pentru predicţiile sale incredibil de precise care, de fapt, sunt scrise într-un limbaj extrem de alambicat şi nu au putut fi validate decât după petrecerea evenimentului.

Clarvăzător sau nu, Nostradamus merită însă să fie pomenit pentru contribuţia sa la gastronomie. Cea mai cunoscută lucrare a sa, Tratatul despre make-up şi gem (?!), include multe reţete adunate din alte surse, dar şi personale. Despre una dintre acestea, „gemul dragostei”, se spune că era o delicatesă atât de puternică, încât dacă două persoane gustau împreună din el, erau „forţate” să se îndrăgostească una de alta.

Între alte reţete se regăsesc una pentru vindecarea ciumei, mai multe laxative bazate pe rubarbă şi trandafiri, dar şi o metodă de a face părul blond.

1. Ian Fleming a fost spion

„Tatăl” celui mai cunoscut şi mai de succes spion din toate timpurile, James Bond, Ian Fleming s-a inspirat în crearea personajului său din activitatea depusă ca ofiţer de informaţii în Marina Britanică.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Flemming a pus la punct o mulţime de planuri care să contracareze ofensiva nazistă.

Chiar dacă mare parte din strategiile sale nu au fost puse în practică datorită evoluţiei războiului, ele au servit ca sursă de inspiraţie pentru intrigile din romanele sale.

Sursa: apropo.ro

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Mâncarea românească pe care Papa Francisc a adorat-o. L-a impresionat chiar la vizita făcută în țara noastră
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Ce este permisul de conducere internațional. Cum îl obții rapid în România, unde îl poți folosi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Proiectul odios al lui Ceaușescu, în care au murit peste 400 de români, din nou funcțional
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump are planul final pentru război la funeraliile Papei Francisc. Zelenski cedează!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte