Ce ne va aduce valul trei al pandemiei. Dr Radu Ţincu, medic primar ATI: „Va fi oarecum diferit de precedentele. Vom asista, probabil, la o accelerare a transmiterii virusului în rândul tinerilor”

Valul trei al pandemiei va fi deiferit de precedentele două, în sensul în care o mare parte a populaţiei este deja imunizată. Medicul ATI Radu Ţincu este, însă, de părere că cei mai afectaţi vor fi, de această dată, tinerii, care încă nu au ajuns să se vaccineze.
Oana Anghel
26 feb. 2021, 23:42
Ce ne va aduce valul trei al pandemiei. Dr Radu Ţincu, medic primar ATI:
Dr Radu Ţincu, medic primar ATI. Sursa FOTO: Adevărul

Valul trei al pandemiei va afecta mai mult tinerii, dar sistemul medical nu va mai fi copleşit, este de părere medicul ATI Radu Ţincu. Medicul crede că al treilea val pandemic va fi unul „oarecum diferit față de cele precedente”, şi asta deoarece, înainte de vaccinare, persoanele care dezvoltau forme severe de COVID-19 erau cele din grupele vulnerabile. În prezent, însă, mare parte dintre persoanele din grupele vulnerabile sunt imunizate, motiv pentru care presiunea pe sistemul sanitar va fi, cel mai probabil, ceva mai mică. În schimb, spune dr Radu Ţincu, transmiterea ar putea fi mai accelerată în rândul tinerilor, întrucât cei mai mulţi dintre aceştia nu au reuşit să se vaccineze.

E mult spus că am intrat în valul 3. Era o creștere oarecum așteptată și erau mai multe premise care conduceau la această creștere, în primul rând că s-au produs aceste relaxări din ultima perioadă. Discutăm de redeschiderea sectorului HoReCa, a restaurantelor, discutăm de reînceperea școlilor. Ne așteptam cu toții din punct de vedere epidemiologic să existe o creștere a numărului de cazuri – și acest lucru în contextul în care discutăm de prezența variantei britanice în România, o variantă cu o mai mare transmisibilitate. Însă de aici, pentru a discuta de un val pandemic, este o distanță destul de lungă de timp. Trebuie să avem răbdare mai multe zile consecutiv, să vedem care este procentul acestei creșteri și să creionăm anumite modele matematice care să permite astfel de previziuni”, a precizat medicul la b1.tv.

Medicul Ţincu a subliniat faptul că pericolul se va diminua abia în momentul în care se va ajunge la o imunizare colectivă de 70%.

Ceea ce știm este că avem o creștere. Trebuie să fim foarte prudenți, în raport cu aceste cifre, și populația trebuie în continuare să respecte măsurile sanitare, până când vom ajunge la un grad de imunizare colectivă de peste 70%”, a adăugat medicul.

Citeşte şi Emilian Popovici, avertismentul care le dă fiori românilor: „Tulpina britanică ar putea să devină dominantă”

Ce ne va aduce valul trei al pandemiei: mai mulţi tineri infectaţi decât în valurile precedente

Referitor la cel de-al treilea val al pandemiei, medicul prognozează că presiunea pe sistemul medical, în special pe secţiile de Terapie Intensivă, nu va mai fi atât de mare ca până acum. Vestea proastă este, însă, că, de această dată, tinerii vor fi mai afectaţi de virus, întrucât cei mai mulţi dintre ei nu au reuşit să se vaccineze, spre deosebire de persoanele în vârstă şi de cele cu boli cronice.

Cred că acest al treilea val va fi oarecum diferit față de cele precedente, pentru că în valurile de dinainte de vaccinare persoanele care ajungeau în spital cu forme severe erau cele din grupele vulnerabile. Am reușit în această perioadă și se continuă într-un ritm accelerat vaccinarea grupelor vulnerabile, astfel încât sperăm ca numărul de pacienți care au nevoie de spitalizare și care ajung în Terapie Intensivă să nu mai fie atât de mare, însă probabil va fi o accelerare a transmiterii virusului în comunitate în rândul persoanelor tinere, care încă nu au ajuns să fie imunizate. De aceea, cred că impactul pe sistemul sanitar nu va fi unul de amploare, așa cum a fost în toamna anului trecut […] Suntem mai pregătiți și s-a schimbat contextul în care această nouă variantă circulă. Este clar că ceea ce crea probleme sistemului sanitar erau persoanele care dezvoltau forme severe de boală. Știind faptul că formele severe apăreau cu preponderență la cei peste 65 de ani și cu boli cronice, în acest moment aceștia sunt oarecum securizați prin vaccinare. Cu cât vom finaliza mai rapid această a doua etapă de vaccinare a grupelor vulnerabile, cu atât riscul să avem o presiune pe sistemul de sănătate va fi mai mic”, conchide dr Radu Ţincu.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre