În noiembrie 2019, Marius V. a urmărit o adolescentă de 17 ani care a intrat în scara unui bloc. Înainte de a ajunge la lift, bărbatul a prins-o de piept, a imobilizat-o, cu cealaltă mână pipăind-o în zona intimă.
„În jurul orelor 18.45, aceasta s-a întors la domiciliul său din Mun. Piteşti (…), venind din direcţia centru. Persoana vătămată a intrat în scara blocului în care domiciliază, observând că în spatele său a intrat în scară un individ pe care nu îl cunoştea. Când a ajuns la cea de a doua uşă, care face trecerea spre lift, individul necunoscut a ajuns-o din urma, a prins-o cu o mâna în zona pieptului, imobilizând-o, iar cu cea de-a doua mână a atins-o în zona intimă, a vaginului, pipăind-o timp de câteva secunde împotriva voinţei sale”, se arată în declaraţia fetei.
Tânăra a reuşit, însă, să scape din strânsoarea agresorului, l-a împins, iar acesta a părăsit scara blocului. Imaginile capturate de camera de supraveghere din scara blocului i-au ajutat pe anchetatori să-l identifice pe bărbat. Acesta este recidivist, având o condamnare de doi ani de închisoare, cu privire la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Acum, agresorul a fost din nou trimis în judecată, de această dată pentru agresiune sexuală.
Adolescenta i-a cerut daune morale de 10.000 de lei. În faţa instanţei, agresorul a susţinut că nu consideră că suma cerută de victimă e proporţională cu prejudiciul produs.
Judecătoria Piteşti a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de doi ani închisoare aplicată de Tribunalului Argeş şi a adăugat la aceasta alţi doi de ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de patru ani de închisoare. Totodată, acesta va trebui să-i plătească victimei daune morale în valoare de 7.000 de lei. Decizia instanţei nu este, însă, definitivă.