Ce religie are Veta Biriș, doamna moților și a cântecului patriotic. Nepotul său, actorul Silviu Biriș, absolvent de Teologie, are altă religie decât mătușa lui

"Tu, Ardeal", "Dac-am plecat, Ardealule, din tine", "Aşa-i românul" sunt doar o mică parte din celebrele şlagăre patriotice interpretate de îndrăgita Veta Biriş. Cu o voce inconfundabilă şi având o abilitate desăvârşită de transpunere în muzică a sentimentelor autentice, artista de pe Valea Târnavei Mici reuşeşte să trezească în sufletele românilor mândria naţională.
Irina Dumitrescu
20 iul. 2024, 15:05
Ce religie are Veta Biriș, doamna moților și a cântecului patriotic. Nepotul său, actorul Silviu Biriș, absolvent de Teologie, are altă religie decât mătușa lui

Veta Biriş poate fi văzută şi ascultată, adesea, nu doar pe scenele marelor festivaluri, dar şi în biserici, unde interpretează cele mai frumoase pricesne. Artista este foarte credincioasă şi are o legătură profundă cu Dumnezeu.

Ce religie are Veta Biriș, doamna moților și a cântecului patrioti

S-a născut în 1949 în satul Veseuș, comuna Jidvei, jud. Alba, o regiune în care comunitatea greco-catolică este foarte bine reprezentată. Veta Biriş s-a născut, aşadar, într-o familie greco-catolică, religie în care şi ea a fost botezată.

Veta Biriș este prima cântăreață care a cântat cântecele moților, melodii ce au fost interzise foarte mulți ani, de unde i se trage şi denumirea „Doamna moţilor”.

Sunt prima cântăreață care a cântat cântecele moților care au fost interzise foarte mulți ani, până să vină Adrian Păunescu și să le scoată la lumină. Aceste cântece n-am avut voie să le cântăm. Fiecare cântec de acolo este o lecție de istorie a neamului românesc”, spunea artista într-un interviu mai vechi.

Citeste si Regretul uriaș pe care Veta Biriș îl poartă cu ea de mai bine de jumătate de secol. „Doamna moților” nu a avut voie să poarte rochie de mireasă în ziua nunții

În 2004, a fost decorată de președintele Românei, Ion Iliescu, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D — „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Nepotul Vetei Biriş, actorul Silviu Biriș, absolvent de Teologie, este botezat în religia ortodoxă

Nu mai puţin celebrul nepot al Vetei Biriş, actorul Silviu Biriş, are altă religie decât mătuşa sa. Născut în Bucureşti, o zonă în care comunitatea greco-catolică este extrem de slab reprezentată, Silviu Biriş a fost botezat în religia ortodoxă.

Silviu Biriş este absolvent a două facultăţi, prima fiind UNATC, iar cea de-a două, absolvită relativ recent, fiind cea de Teologie Ortodoxă.

Actorul, născut în anul 1973, a absolvit în 1997 cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa profesorului Ion Cojar. Din 1997, este angajat al Teatrului Național I.L.Caragiale din București. În anul 2021, însă, pe când avea 48 de ani, acesta a absolvit şi Universitatea Teologică Justinian Patriarhul, Secţia Pastorală. Nu a fost, însă, niciodată preot şi nici nu şi-a dorit să profeseze.

Citeste si Cine a fost singurul Patriarh al României care a fost căsătorit şi a avut copii. A rămas în memoria românilor prin celebra replică: „Hristos este sovietic”

A dat la Teologie într-un moment de răscruce al vieţii sale, când avea nevoie de răspunsuri pe care avea convingerea că nu le poate găsi decât la Dumnezeu.

Nu, facultatea asta a fost doar pentru sufletul meu, pentru înțelegerea unor lucruri care mi s-au întâmplat. Am o legătură destul de strânsă cu instituția bisericii, cu Patriarhia”, dezvălui Silviu Biriș într-un interviu acordat în 2022 pentru Fanatik.

Pe de altă parte, în mod surprinzător, Silviu Biriș a mărturisit și că, dacă ar fi avut mintea de acum, actoria nu s-ar mai fi numărat printre alegerile sale.

Este o componentă foarte importantă aceea a mediului în care te naști. Dacă aș avea mintea de acum, știu că o să sune rău, dar nu mă mai făceam actor. Mă făceam agricultor sau preot. Aș fi ales o profesie care să nu mă facă să sufăr pe plan personal, să ajung să nu mai știu cine sunt, de fapt„, a mai spus actorul, pentru sursa citată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte