Raed Arafat a explicat în cadrul unei conferințe de presă care sunt măsurile de siguranță care vor fi valabile în cazul participanților de la parada de 1 Decembrie.
Cum vor sărbători românii Crăciunul şi Revelionul. Raed Arafat spune dacă vor fi sau nu restricţii
Șeful DSU a subliniat că pentru populația generală nu există restricții speciale, ci trebuie doar să respecte măsurile generale, mai exact să poarte mască și să țină cont de distanțarea socială. Arafat a declarat că doar pentru zona oficială și pentru recepții, invitații trebuie să aibă certificat verde sau să facă dovada unui test negativ PCR.
„Parada de la 1 Decembrie, interdicția de a intra în zonă, pentru cei care nu sunt testați sau nu au certificat verde, se aplica doar în zona oficială, în afara zonei se aplică doar regulile generale, persoanele trebuie să poarte mască și să respecte măsurile de siguranță. Același lucru se aplică și în cazul recepțiilor oficiale cu un număr limitat. Pentru populația generală nu există intedicții doar măsurile generale.”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a mai menționat că suporterii fără certificat verde, care se întorc acasă de la meciurile ce durează până la ora 21, pot fi scutiți de sancțiuni în cazul în care se află în drum spre casă după ora 22:00 și dacă prezintă biletul de la eveniment autorităților.
„În ceea ce privește meciurile de fotbal care se termina la ora 21, participanții care sunt pe drum la ora 10 pot arăta biletul organelor de ordine și că sunt pe drum către casă dacă au depășit ora de limită.”, a declarat șeful DSU.” , a mai declarat Arafat.