Ce s-a întâmplat cu cei 300.000 de copii FURAŢI la NAŞTERE în timpul dictaturii lui Franco GALERIE FOTO

Preşedintele Conferinţei Episcopale Spaniole, Ricardo Blázquez, a dat marţi asigurări că Biserica va colabora cu justiţia 'în măsura posibilului', precum şi cu toţi cei afectaţi de cazurile copiilor furaţi la naştere în anii 1940-1980, transmit agenţiile spaniole de presă.
Romania TV
20 mai 2014, 19:18
Ce s-a întâmplat cu cei 300.000 de copii FURAŢI la NAŞTERE în timpul dictaturii lui Franco GALERIE FOTO

Biserica Catolică va colabora cu justiţia în cazurile copiilor furaţi la naştere pe durata dictaturii generalului Francisco Franco. Potrivit asociaţiilor celor afectaţi, până la 300.000 de copii ar fi fost răpiţi în timpul dictaturii generalului Francisco Franco, dar şi după sfârşitul franchismului în 1975, în condiţiile în care nicio lege spaniolă nu a încadrat adopţiile până în 1987, scrie Agerpres.

În timpul regimului franchist, copiii erau răpiţi de la mame republicane, în virtutea unui decret din 1940, care îi permitea regimului să ia în grijă nou-născuţi, în cazul în care consideră că viitoarea ‘educaţie morală’ a acestora este în pericol. În primii ani ai democraţiei, traficul de copii a continuat, inclusiv cu vânzarea de copii, uneori prin spitale gestionate de instituţii catolice.

Anunţul implicării Bisericii Catolice a fost făcut la prima reuniune avută de reprezentanţi ai acesteia cu Platforma cauzei copiilor furaţi. Un comunicat de presă informează că Ricardo Blázquez şi-a manifestat criticile faţă de ‘grava imoralitate presupusă de faptul ca unor părinţi să li se ia copilul fără consimţământ’. În plus, el a spus că ‘este necesar să repetăm că este nedreaptă extinderea umbrei îndoielii asupra oricărui colectiv în general pentru presupusa atitudine nepotrivită a unora dintre membrii acesteia’.

În anul 2012 au început, în diferite locaţii din Spania, exhumări destinate clarificării întrebărilor reieşite în urma descoperirii unei presupuse reţele de copii furaţi între anii 1940 şi 1980 în Spania, şi ai căror părinţi erau informaţi în mod fals că muriseră la naştere. Miniştrii spanioli ai Justiţiei, Internelor şi Sănătăţii anunţau atunci crearea unui grup de lucru care să realizeze un registru complet al posibilelor victime, părinţi şi copii separaţi la naştere.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Lidl aduce în magazine, de luni, 24 februarie 2025, produsele care multora le aduc aminte de gustul copilăriei. Se vor da repede
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Taloanele de pensii trec prin schimbări radicale. Câți români vor avea acces
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!