Ce se întâmplă cu pensiile private. Decizia luată de 55.000 de români

Circa 280.000 de salariaţi, din cei 620.000 de salariaţi de la noiembrie 2022, figurau cu viramente active la un fond Pilon III.
Filip Stan
03 ian. 2023, 10:19
Ce se întâmplă cu pensiile private. Decizia luată de 55.000 de români

PENSIILE PRIVATE 2023. 55.000 de români s-au înscris în primele 11 luni din 2022 în sistemul de pensii private facultative Pilon III, prin care participanţii decid singuri ce sumă investesc prin intermediul unui administrator pentru crozierele şi city break-urile de peste ani cu nepoţii, acesta fiind cel mai mare număr de înscrieri pentru aceste pensii de la lansarea din 2008 încoace şi fiind aproape cât 2021 (37.140 de persoane) şi 2020 (26.200) la un loc.

Potrivit datelor agregate de ZF de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), circa 5.000 de salariaţi au optat lunar în primele 11 luni din 2022 pentru administrarea privată Pilon III ceea ce înseamnă că pentru întreg anul 2022 numărul total de participanţi la Pilonul III ar putea ajunge la 60.000 de persoane.

Schimbări importante la pensii private. Sunt vizate contribuţiile a circa 8 milioane de români
Astfel, numărul celor care investesc pentru pensie prin intermediul unui fond Pilon III, prin care participanţii decid care este suma lunară pe care o alocă, de la minimum câteva sute de lei până la 15% din venitul brut lunar, a ajuns la noiembrie 2022 la aproximativ 620.000 de persoane.

Spre comparaţie la decembrie 2021 numărul acestora era de 564.000 de persoane, iar la decembrie 2020 de circa 527.000 de salariaţi, potrivit celor mai recente date ale Autoritaţii de Supraveghere Financiară.

„La modul general, creşterea numărului de participanţi din cadrul Pilonului 3 observată în ultimii ani este susţinută de majorarea numărului de salariaţi pentru care angajatorii includ în pachetul de beneficii participarea la Pilonul 3, dar şi de un apetit ceva mai ridicat al salariaţilor pentru această formă de economisire pe termen lung. La acest apetit probabil că a contribuit şi participarea obligatorie pentru cei mai mulţi salariaţi la Pilonul 2 de pensii, care a condus la o mai bună înţelegere a sistemului şi probabil, la o mai mare încredere în acesta”, spune Bogdan Dumitrescu, profesor universitar al Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE).

Acestea statistici sunt valabile pentru fondurile de pensii Pilon III (facultative), cele pentru care salariaţii aleg suma pe care să o vireze lunar la unul din cele 10 fonduri. În cazul fondurilor de pensii private Pilon II (obligatorii) salariaţii contribuie lunar cu 3,75% din venitul brut în mod obligatoriu la unul din cele 7 fonduri.

Potrivit datelor ASF, cei care au cotizat lunar pe parcursul anului 2022 la fondurile de pensii private facultative Pilon III au trimis circa 430 de milioane de lei pentru a le fi administrate economiile de bătrâneţe într-un unul (sau chiar mai multe) din cele 10 fonduri: Aegon Esential, AZT Moderato, AZT Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare, Stabil. Calculele ZF pe baza statisticilor ASF arată că doar în noiembrie 2022 circa 11.000 de salariaţi au devenit clienţi ai P3.

Administratorii unui fond de pensii private din România acuzaţi că măsluiau contabilitatea. Măsuri dure luate de ASF
„În legătură cu creşterea observată în luna noiembrie 2022 este posibil ca aceasta să fi fost susţinută de modificările legislative promulgate în aceeaşi lună care fac mai atractivă participarea la fondurile private de pensii. Mai precis, modificările se referă la faptul că, începând cu anul 2024, la încasarea pensiei private, se vor plăti impozite pe venit şi contribuţii de asigurări de sănătate doar asupra diferenţei dintre valoarea activelor acumulate şi contribuţiile plătite, deci doar asupra câştigurilor şi nu asupra activelor acumulate, cum se prevedea anterior”, spune Bogdan Dumitrescu.

Circa 280.000 de salariaţi, din cei 620.000 de salariaţi de la noiembrie 2022, figurau cu viramente active la un fond Pilon III, cu o medie lunară de circa 155 de lei. Diferenţa dintre numărul de participanţi şi numărul celor activi poate fi explicată prin fluctuaţia locurilor de muncă dar şi prin faptul că prin Pilonul III se poate face o pauză de la contribuţii.

Potrivit statisticilor ASF, jumătate din cei 55.000 de tineri care au intrat în sistemul P3 în 2022 au contribuit în medie în fiecare lună la unul din cele zece fonduri. Circa 155 de lei este contribuţia medie lunară în timp ce activele fondurilor P3 au ajuns la 3,6 mld. lei. În primele 11 luni viramentele au fost de 453 mil. lei. Contribuţiile la fondurile de pensii facultative sunt deductibile fiscal, în limita a 400 euro/echivalent în lei, atât pentru angajator, cât şi pentru fiecare participant.

Andrada, o tânără angajată din Bucureşti, investeşte 1.700 de lei pentru P3, fiind unul dintre cei 280.000 de salariaţi care contribuie lunar la un fond de pensii facultative. De ce? „Pentru un nivel confortabil al pensiei”, spune Andrada. „Pensia de stat va fi probabil infimă, iar cea de la Pilonul 2 este incertă (procentul de contribuţie pentru Pilonul 2 nu a crescut în ritmul stabilit şi este în mod recurent subiectul atacurilor din zona politică. Chiar dacă nu vor putea fi naţionalizate contribuţiile, ele pot fi stopate sau semi-stopate prin plafonarea nivelului contribuţiilor, făcând-o practic irelevantă)”.

Pentru a putea beneficia de pensia facultativă, condiţiile legale impun ca participantul să aibă o vârstă de cel puţin 60 de ani, să fi efectuat cel puţin 90 de contribuţii lunare (nu neapărat consecutive) la fond şi să deţină o sumă minimă acumulată în contul individual la fondul de pensii facultative Pilon III.

Dacă nu se acumulează 90 de contribuţii sau suma din cont nu este suficientă pentru o pensie minimă, participantului i se acordă o plată unică, potrivit Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR). În caz de deces, moştenitorii beneficiază de sumele acumulate.

Pe partea de garanţie a activului, în cazul P2 contribuţiile nete de comisioane sunt garantate prin lege. În cazul P3 sunt trei fonduri P3 (NN Optim, BRD Medio, BCR Plus) care au provizioane din banii administratorului pentru a acoperi garanţia contributiilor nete. În schimb garanţia relativă (ratei minime de rentabilitate) este aplicabilă tuturor celor 10 fonduri P3.

„Firma la care lucrez ne oferă un buget lunar pe care îl putem utiliza in funcţie de priorităţile noastre achiziţionând servicii sau produse de pe o anumită platforma. Printre aceste servicii este inclusă şi adeziunea la Pilon III de pensii”, spune Bianca, o programatoare din Capitală.

„În momentul în care am optat pentru a aloca o parte din bugetul lunar acestui beneficiu am considerat că este o investiţie pentru viitorul meu, că se face mult. O sumă cât de mică adunată lunar pentru o perioadă de 30 ani, la finalul acestei perioade, va genera o suma considerabilă de care voi beneficia într-o perioadă a vieţii în care veniturile nu vor mai fi la acelaşi nivel ca în perioada vieţii active dar nivelul de trai şi nevoile mele vor fi, totuşi, la acelaşi nivel că în anii anteriori. Faptul că angajatorul mi-a facilitat accesul la încheierea acestui contract şi nu a trebuit să eu după consultant a fost un alt criteriu”.

Ca şi comisioane, de exemplu NN Optim – cel mai mare fond P3, cu circa 111.000 de participanţi, arată în prospectul său la categoria „cheltuieli legate de administrare suportate din activul fondului de către toţi participanţii la fond”, comision de administrare din active de 0,16% lunar, comision de maxim 0,07% pe an din valoarea medie a activelor nete, comision de intermediere pe piaţa de capital de până la 1,5% din tranzacţie.

La categoria „cheltuielile legate de administrare suportate de participant” sunt enumerate comisioane precum de administrare – prin deducerea a 1,7% din contribuţiile plătite, înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de fond, penalităţi de transfer de 5% aplicat activului net dacă transferul la un alt fond se realizează mai devreme de doi ani.

La rândul său, Ştefan spune că în fiecare lună virează 150 de lei la un fond P3, iar firma la care lucrează mai pune 150 de lei. „Da, sunt şi firme care îţi oferă varianta de P3, setezi tu cât vrei să plăteşti şi ei dublează”.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Declarații după meciul FCSB – Manchester United: Ruben Amorim explică victoria echipei sale
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…