Eşti blondă?
Marilyn Monroe este cea mai celebră blondă deşi culoarea naturală a părului era de fapt un banal şaten închis. Ea a ales să-şi vopsească părul tocmai pentru a-şi forma o imagine jucăuşă şi senzuală.
Părul blond le transmite bărbaţilor despre posesoare că este o fire distractivă, deoarece cosiţele aurii reflectă mai bine lumina şi transmit un aer relaxat şi optimist. De asemenea, că îi place să experimenteze în pat, că a fost probabil fata cea mai populară din liceu şi că ravneşte în permanenţă după atenţia bărbaţilor. Studiile au descoperit că blondele se distrează cel mai bine atunci când fac sex. O cercetare la care au participat 1.500 de bărbaţi englezi, citată de sheknows.com, a stabilit că 36% din masculi cred că blondele sunt cele mai aventuroase în timpul unui act sexual.
Eşti brunetă?
Despre brunete, bărbaţii ar putea presupune că sunt misterioase şi intimidante, deoarece imaginea lor este sobră la prima vedere. Când ai părul închis la culoare, personalitatea sugerată de look-ul tău inspiră profunzime în gândire, o uşoară aroganţă, spirit impulsiv şi agresivitate. Când vine vorba de relaţii, acestea sunt mai cuminţi decât blondele şi nu se pot lăuda cu un număr impresionant de parteneri sexuale. Într-un studiu la care au participat 2.500 de femei, mai puţin de jumătate dintre brunete au declarat că au avut aventuri de o noapte. Spre deosebire de blonde, brunetele sunt mai pretenţioase în alegerea unui partener, dar şi mai implicate în relaţii. Nici la activitatea din dormitor nu stau prost, 58% dintre bărbaţii care au participat la un studiu efectuat în 2013 preferând brunetele când vine vorba de sex.
Eşti roşcată?
La fel ca şi culoarea părului, eşti înflăcărată şi în dormitor. Nu doar că îţi place să ieşi în evidenţă în viaţa de zi cu zi, dar şi în pat îţi place să fii remarcată. Nu te temi să experimentezi, să foloseşti cele mai noi jucării sexuale şi s încerci poziţii inedite. Bărbaţii sunt fie intimidaţi, fie atraşi nebuneşte de părul roşcat. Acesta este asociat cu femeile fatale, încrezătoare în sine, cu mult sex-appeal şi izbitor de frumoase. La fel ca focul, se aprind greu, însă încing atmosfera în jur după prima scânteie. Roşcatele sunt undeva la mijloc între blonde şi brunete: sunt jucăuşe şi expresive ca blondele, dar şi categorice şi dominatoare ca brunetele. Roşcatele mai pot fi bănuite de infidelitate, această culoare de păr fiind în mod tradiţional asociată cu promiscuitatea.