Cea mai frecventă problemă a scalpului este mătreaţa. Cauzată fie de modificări hormonale, fie de afecţiuni ale pielii ori reacţii alergice la produsele cosmetice folosite, mătreaţa este inestetică şi ar trebui tratată de îndată ce apare. În acest scop pot fi folosite fie produse special create pentru această problemă, cum ar fi şampoanele antimătreaţă, fie tratamente speciale, recomandate de medicul dermatolog, în cazul în care mătreaţa persistă.
În topul afecţiunilor scalpului este şi dermatita seboreică. Caracterizată prin cruste albicioase, această afecţiune poate indica probleme de sănătate grave, printre care afecţiuni cutanate ori boala Parkinson. Cu toate că nu are o cauză cunoscută, dermatita seboreică poate avea ca factori de risc modificările hormonale, obezitatea, lipsa odihnei sau stresul.
Iritaţiile de la nivelul scalpului nu ar trebui nici ele ignorate. Cauzate de reacţii alergice la produsele cosmetice ori de infecţii fungice, iritaţiile presupun înroşirea scalpului sau mâncărimi neplăcute la nivelul acestuia. Vizita la medicul dermatolog este obligatorie în astfel de cazuri, deoarece iritaţiile netratate pot duce la pierderea părului.
Citeşte mai mult pe unica.ro.