Ludmila Muradova, o femeie de 18 ani din Rusia, a fost arestată și acuzată de tentativă de omor, după ce și-a aruncat bebelușul nou-născut de la fereastra apartamentului din Budyonnovsk.
Fetița, care a fost înfășurată într-un prosop înainte de a fi aruncată, a supraviețuit ca printr-o minune. Este internată în spital, în stare critică.
Una dintre vecinele Ludmilei, Natalia Buslova, a auzit scâncetele copilei. Când s-a apropiat de tufișurile din grădina blocului, a găsit-o pe cea mică. Femeia a sunat de urgență după ajutor.
Potrivit medicilor, fetița a suferit un traumatism cranian sever, în urma impactului cu solul.