Ce trebuie să facă Mihai Albu toată viaţa după ce a fost diagnosticat cu cancer. „Nu am de unde să ştiu dacă am scăpat!”

Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer la prostată și a ales să facă public diagnosticul în luna mai a acestui an. Ulterior, designerul a revenit cu vești și a transmis că a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală, iar tratamentul a dat rezultate. În acest moment, Mihai Albu se simte bine și privește cu încredere spre viitor.
Filip Stan
09 aug. 2024, 10:02
Ce trebuie să facă Mihai Albu toată viaţa după ce a fost diagnosticat cu cancer.
Ce trebuie să facă Mihai Albu toată viaţa după ce a fost diagnosticat cu cancer. "Nu am de unde să ştiu dacă am scăpat!"

Ce trebuie să facă Mihai Albu toată viaţa după ce a fost diagnosticat cu cancer. Mihai Albu, 61 de ani, a dezvăluit că este monitorizat cu atenţie de medici, chiar dacă recuperarea este în grafic, conform rezultatului unei analize importante pe care a făcut-o acum o lună. Designerul a terminat tratamentul, dar este nevoit să își facă analizele la fiecare trei luni.

„Sunt ok, sunt în concediu până pe 19 august. Ultima analiză pe care am făcut-o acum o lună a ieșit bine, e în parametri normali. Nu am de unde să știu dacă am scăpat, dar trebuie ținut sub control. Dacă analiza este bună, nu trebuie să fac chimioterapie sau alt tratament. Analiza ar trebui repetată o dată la  fiecare trei luni de acum înainte, toată viața. Am speranța că o să iasă bine de acum încolo. Dacă rezultatele nu sunt în grafic, va trebui urmat un anumit tratament. Nu mă pricep mai departe”, a spus Mihai Albu pentru Fanatik.

Citeşte şi: Cum a fost surprins Serghei Mizil la Mamaia. Motivul pentru care preferă litoralul românesc: „Înainte erau prețuri pentru toată lumea”

Designerul a dezvăluit în schimb că nu trebuie să urmeze un anumit regim alimentar: „Tot întreb și eu dacă trebuie să mănânc mai bio. Dar ce am eu, cancerul acesta de prostată, nu are legătură cu alimentația”.

Citeşte şi: Alina Ceuşan a născut o fetiţă. Vedeta este căsătorită cu Raul Tişa şi mai are un băieţel

Mihai Albu a aflat că are cancer în ziua în care fratele lui a murit, în luna ianuarie. La începutul lunii mai, designerul a suferit o intervenție chirurgicală de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali. Alături îi este iubita sa, Elena Nechifor, de profesie medic chirurg cardiac.

„Primul lucru e genetic, fratele meu a avut cancer. Exact când am aflat eu vestea, fratele meu a decedat. La sfârșitul lui ianuarie s-a suprapus diagnosticul meu cu ziua în care fratele meu a murit, iar cu cinci luni în urmă, mama. Fratele meu era sub tratament în Canada. Știam că el se tratează, că făcea radioterapie, dar nu acesta a fost motivul pentru care a murit. A făcut infarct”, a declarat acum ceva timp Mihai Albu.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Ucraina și SUA resping propunerea lui Putin. Ce ar ascunde armistițiul de 3 zile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster