Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut documentele în străinătate sau ți-au fost furate. Ghid practic

Pierderea actelor poate crea multă frustrare, mai ales pentru cei care pățesc asta când se află în străinătate. Cum își pot recupera documentele? Iată pașii care trebuie urmați. 
Mircea Filipescu
25 aug. 2023, 09:10
Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut documentele în străinătate sau ți-au fost furate. Ghid practic

Românii plecați în afară, care și-au pierdut actele, pentru că le-au pierdut sau le-au fost furate – respectiv documentele de călătorie, pașaport sau buletin, trebuie să se adreseze ambasadei sau consulatului României din respectiva regiune pentru a primi un titlu de călătorie.

În baza acestui act, cetățenii români pot reveni în țară. Atenție, titlul de călătorie poate fi utilizat doar pentru revenirea în România, respectiv pentru trecerea granițelor și are o valabilitate de maximum 30 de zile.

În momentul în care cetățeanul român ajunge în țara de origine cu ajutorul titlului de călătorie, acest document își pierde automat valabilitatea. Astfel, pașii următori se referă la eliberarea documentelor personale, prin intermediul Poliției.

Pentru eliberarea titlului de călătorie e nevoie de prezenţa obligatorie a solicitantului la oficiul consular, inclusiv în cazul minorilor, având în vedere că e nevoie de preluarea, în format electronic, a fotografiei şi/ sau a semnăturii acestuia.

Depopularea masivă a României continuă

Potrivit Ministerului pentru Românilor de Pretutindeni, în afara României trăiesc 9,7 milioane de români. Motivele, sărăcia, nivelul de trai scăzut, lipsa unor perspective optimiste, clasa politică, sistemul de educație și de sănătate.

Cei mai mulți români sunt plecați în Marea Britanie, Italia, Spania și SUA, peste 1 milion în fiecare țară dintre cele menționate – VEZI AICI raportul.

Marea majoritate a cetățenilor nu au deloc încredere în Parlament, Guvern și Președinte. De asemenea, marea masă a populației susține că „România merge într-o direcție greșită”, arată toate sondajele realizate în ultimii ani. Cei mai sceptici sunt tinerii.

Astfel, a apărut criza de forță de muncă, iar sistemul de pensii se anunță falimentar, în vreme ce numărul de pensionari – cei mai săraci din Europa, crește. În acest context, în România au început să „plombeze” prin importurile de forță de muncă ieftină, „pe model occidental”, dar din state asiatice.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării