Ce trebuie să ştii despre Săptămâna Luminată

Săptămâna care urmează imediat Duminicii Paștelui poartă numele de Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști. Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.
Iulian Tudor
29 apr. 2016, 20:01
Ce trebuie să ştii despre Săptămâna Luminată

Conform tradiției creștine, în această săptămână Raiul se deschide pentru toți cei aflați în Iad.

O serie de restricții sunt impuse de către biserică în ceea ce privește oficierea de cununii religioase, iar obiceiurile populare împart Săptămâna Luminată după cum urmează:

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porțile Raiului și ale iertării, astfel ca orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiția spune că trebuie să stropești casa cu agheazmă și să dai de băut la rude.

Lunea Albă este consacrată în tradițiile și obiceiurile populare continuării sfintei sărbătoriri, mai ales prin cadrul unor petreceri ori reuniuni de familie.

Citeste mai mult pe sfatulparintilor.ro

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Boala de care suferă Călin Georgescu. Gigi Becali aruncă bomba: O boală pe care secolul nostru...
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Vești proaste pentru pensionari. Cel mai important factor de indexare, eliminat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea în România. Regulă nouă dacă ai permis de conducere categoria B
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Analiză Robert Lansing Institute: Un posibil război de amploare în Europa implicând Rusia devine inevitabil
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa