Tocmai de aceea am și amânat tratarea unui molar până am ajuns în situația în care să am nevoie de un tratament de canal pentru a-mi salva dintele.
Totul a început de la o carie, inițial superficială, dar care, cu timpul, s-a tot extins și a infectat în final nervul dintelui. Tratamentele de canal nu sunt niște tratamente atât de comune precum m-am așteptat și pot da greș din atât de multe motive, încât mă simt cu adevărat norocos că am ales din start Dental West, un cabinet stomatologic profesional, unde am avut șansa să întâlnesc un medic cu multă experiență.
Când este necesar un tratament de canal?
Dacă știi că ai carii, cel mai bine ar fi să nu aștepți ca mine până durerea devine insuportabilă înainte de a-ți face o programare la dentist. Cu cât te vede mai repede un doctor, cu atât dintele tău are mai multe șanse de a fi salvat.
Există situații în care poți să ai nevoie de un tratament de canal, dar să nici nu simți vreun fel de durere. Dacă observi vreo schimbare la culoarea dintelui tău, înseamnă că nervul său a murit și atunci nici nu mai are ce să te doară. În schimb, situația poate fi atât de gravă încât să ai nevoie de un tratament de canal efectuat în regim de urgență.
Nu vreau să te sperii, o simplă carie poate provoca o infecție atât de mare încât să determine chiar și moartea pacientului. De aceea, cu cât iei atitudine mai repede, cu atât mai bine.
Este dureros un tratament de canal?
Dacă te temi de durerea provocată de un tratament de canal, cel mai important lucru pe care ar trebui să-l știi este faptul că și în situația în care să spunem că simți ceva, senzația pe care o încerci este o senzație infimă comparată cu durerea reală pe care o poți experimenta când amâni prea mult tratarea unei carii.
Pentru tratamentele de canal, medicii stomatologi folosesc anestezie locală, iar operația propriu-zisă este resimțită de pacient în mod similar cu plombarea unui dinte. În general, ședințele cu tratamente de canal sunt mai lungi deoarece astfel de proceduri necesită o atenție mai mare din partea medicilor stomatologi, dar chiar și așa, datorită anesteziei, nu ar trebui să simți niciun fel de durere în timpul tratamentului.
Pe de altă parte, după un tratament de canal, poate apărea un ușor disconfort care durează aproximativ 3-4 zile. precum și o sensibilitate ceva mai mare a dintelui tratat, dar care de asemenea, dispare de la sine în maxim câteva săptămâni.
Cum arată un dinte care a beneficiat de un tratament de canal?
Un dinte tratat în acest mod se poate închide ușor la culoare, dar nu în mod obligatoriu. Pe de altă parte, dacă observi o astfel de schimbare, este bine să reții că există tratamente la care poți apela pentru a-i reda nuanța inițială.
Care este rata de succes a tratamentelor de canal?
Tratamentele de canal reușesc în cele mai multe cazuri, mai ales dacă sunt efectuate de un medic cu experiență în astfel de proceduri. Dar există și situațiii în care, din cauza anatomiei dintelui sau din cauză că pacientul nu respectă regulile de igienă orală recomandate de medic, tratamentul să dea greș și să fie nevoie de o nouă intervenție.
Cât de rezistent este un dinte asupra căruia s-a efectuat un tratament de canal?
Dinții asupra cărora s-au efectuat tratamente de canal devin mai sensibili decât cei complet sănătoși, care nu au suferit nicio intervenție. De aceea, pentru a-i proteja, medicul îi poate acoperi cu o coroană dentară care să-i întărească și să-i ferească de impactul forțelor care acționează asupra lor în timpul masticației. Dar nici acest lucru nu este o regulă, ci depinde foarte mult de gradul inițial de deteriorare a dintelui.