Ce venituri aduceau magazinele demolate de la metrou. Ion Rădoi: „Mergeau la buget circa 500 de mii de euro pe lună”

Liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a declarat, pentru Gândul, că magazinele demolate de la metrou aduceau un venit de 500 de mii de euro lunar la bugetul de stat.
Alina Costache
01 nov. 2022, 14:42
Ce venituri aduceau magazinele demolate de la metrou. Ion Rădoi:

Demolarea magazinelor de la metrou au adus o gaură la buget de 500 mii euro lunar, susţine liderul suspendat al Uniunii Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi.

„Exista un sindicat al comercianților, deci aveau sindicatul lor acei oameni, numai că sindicatul se ocupa de această parte de administrare, și au făcut un contract cu administrația.

Cei mai mulți bani din aceste magazine, așa cum erau ele mici, de câțiva metri, oricum, mergeau la bugetul de stat circa 500 de mii de euro pe lună, după care se luau o parte de administrație și de către minister, pentru utilități și pentru curățenie (…) Bineînțeles, lua și sindicatul pentru partea de administrare”, a precizat Ion Rădoi, pentru Gândul.

Citeşte şi: Răsturnare de situație în procesul lui Ion Rădoi. Dosarul fostului lider de sindicat Metrorex s-ar putea întoarce la DNA. Fostul sindicalist Metrorex a scăpat de control judiciar

Potrivit sindicalistului, toată afacerea se făcea la vedere, întrucât banii obținuți de pe urma magazinelor de la metrou circulau prin intermediul băncilor.

„Au fost alți colegi acolo, dar nu cred că ar fi putut face ceva, pentru că în primul rând nu umblau cu banii, totul se făcea prin bancă.

Le-am făcut propunerea ca să aducem toate magazinele într-un anumit stas, cum există la toate metrourile din lume, de altfel”, a mai precizat Ion Rădoi.

Citeşte şi: Cum încearcă sindicalistul Ion Rădoi, trimis în judecată pentru corupție și șantaj, să stoarcă bani de la Metrorex

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Salvează-ți grădina. Metoda prin care scapi de rozătoare
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți