Cea mai bună soluţie contra punctelor negre

Ai încercat până acum nenumărate creme şi tratamente contra punctelor negre, însă nu ai obţinut rezultatele dorite? Noi îţi dezvăluim care este cea mai eficientă soluţie împotriva acestei probleme inestetice.
Alina Costache
11 iun. 2015, 08:23
Cea mai bună soluţie contra punctelor negre

Iată cum poţi scăpa rapid de punctele negre de pe nas sau obraji

Rezervă-ţi 30 de minute o dată sau de două ori pe săptămână pentru a scăpa definitiv de punctele negre de pe faţă. Ce trebuie să faci?

Mai întâi, este necesar să îndepărtezi orice urmă de machiaj de pe faţă, apoi trebuie să stai cu faţa deasupra unui vas cu apă fierbinte cu scopul de a destupa porii. În timpul acestui procedeu, acoperă-ţi capul cu un prosop.

Află ce trebuie să-ţi aplici pe faţă după 10 minute, pentru a scăpa definitiv de punctele negre.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători