Dan Roman, de la Gaz Metan Mediaş, a fost atacat violent de Ciprian Dinu, de la FC Botoşani, în minutul 38 al partidei a 19-a din Liga I, ultima din acest an pentru cele două formaţii.
Ciprian Dinu l-a forfecat pe Roman în marginea careului şi i-a provocat acestuia o dublă fractură, de tibie şi peroneu. Şocul a fost general, inclusiv cel care a provocat accidentarea punându-şi mâinile în cap, îngrozit, când a văzut ce a făcut. Iniţial, arbitrul Adrian Comănescu a acordat cartonaş galben, însă a revenit şi a dictat eliminarea lui Dinu.
De remarcat că Dan Roman şi Ciprian Dinu au fost coechipieri la CSM Râmnicu Vâlcea, în sezonul 2009-2010.
Click aici pentru clipul video cu intrarea criminală a lui Ciprian Dinu, asupra lui Dan Roman