Cea mai mare centrală pe gaz din Europa va fi în România! Cât costă și când va fi gata

Cea mai mare și mai modernă centrală termoelectrică din Europa va funcționa în România! Proiectul acesteia costă 1,4 miliarde de euro și a primit deja autorizație de construire.
Irina Dumitrescu
11 ian. 2025, 09:22
Cea mai mare centrală pe gaz din Europa va fi în România! Cât costă și când va fi gata

România face un important pas înainte pentru consolidarea independenței energetice. A fost emisă autorizația de construire a centralei termoelectrice din comuna Vețel-Hunedoara. Aceasta va fi cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa!

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, centrala Mass Mintia din județul Hunedoara va fi finalizată în totalitate în 2026, iar până la sfârşitul acestui an ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem, notează stirileprotv.

”Graficul arată că, până la finalul acestui an, ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem. E adevărat, sunt şi aspecte mai puţin simple, ca staţia de reglare şi de măsurare gaze, de exemplu. Suntem într-un dialog şi cu Mintia şi cu Transgaz, astfel încât toate aceste lucruri să se poată întâmpla în grafic. Va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, ce va fi gata în 2026, iar dacă am avea în plus 1.091 de megawaţi anul acesta, ar fi un ajutor fantastic pentru iarna următoare”, a spus ministrul.

Sebastian Burduja a ținut să precizeze că investițiile în domeniul energiei reprezintă o prioritate.

”Pentru acest an este şi refrenul meu preferat: investiţii, investiţii, investiţii. Dacă vrem ca românii să aibă o energie sigură, accesibilă şi curată, trebuie să facem investiţii. Fiecare megawatt pe care îl aducem în sistemul energetic naţional înseamnă şansa românilor de a avea facturi mai mici şi şansa companiilor româneşti de a avea facturi mai mici”, a spus ministrul Energiei.

Citește și Gemul din comerț va fi fabricat după o rețetă nouă! Ce se schimbă și cum va fi afectat prețul

Demersul privind emiterea autorizației de construire a centralei a fost confirmată de senatorul liberal Marian Călin Petru, care a subliniat, la rândul său, importanța proiectului.

”Această investiție, în valoare de aproape 1,5 miliarde de euro, reprezintă nu doar o realizare economică importantă, ci și un pas strategic pentru viitorul energetic al României. Noua centrală de ultimă generație va fi cea mai mare și modernă din Europa și va avea o capacitate de 1700 MW. În plus, va contribui semnificativ la asigurarea independenței energetice a României, dar și la crearea a peste 600 de locuri de muncă”, a scris, pe Facebook, senatorul.

Centrala va fi alimentată printr-o conductă nouă de gaze, construită de Transgaz.

La 18 decembrie 2023, Guvernul a declarat proiectul ”Centrala electrică Mass Mintia” ca fiind de importanță națională în domeniul energiei.

Centrala Mass Mintia va opera în cogenerare, folosind tehnologii de ultimă generație menite să asigure eficiență mare și impact redus asupra mediului. Obiectivul energetic va fi construit și pus în funcțiune de Mass Global Energy Rom. Acest investitor este parte a grupului Mass Group Holding, cu sediul în Irak, potrivit puterea.

În 2022, Mass Global Energy Rom a cumpărat centrala de la Complexul Energetic Hunedoara, cu 91 de milioane de euro, în contextul insolvenței.

Citește și Aceşti români primesc cel puţin 1.400 de lei de la stat. Ce condiţii trebuie îndeplinite şi cum se pot obţine sume chiar mai mari

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
A murit una dintre cele mai frumoase actriţe din România! Rolurile emblematice rămâe în sufletul tuturor. Ce păcat...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai