În mod oficial, Cartea Recordurilor a recunoscut zece indieni ca fiind cea mai mare familie de albinoşi din lume. Roseturai Pullan (50 ani) şi soţia sa, Mani (45 ani), au opt descendenţi a căror înfăţişare este caracterizată, de asemenea, de absenţa pigmentului natural. Ei au împreună trei fii (Vijay – 25 ani, Shankar – 24 ani, Ramkishan – 19 ani) şi trei fiice (Renu – 23 ani, Deepa – 21 ani, Pooja- 18 ani), iar una dintre fete, Renu, s-a căsătorit de asemenea cu un albinos, Rosheh (27 ani), cei doi având împreună un fiu în vârstă de doi ani, Dharamraj, care are moştenirea genetică a părinţilor şi bunicilor.
Familia locuieşte într-o cameră din New Delhi, iar Roseturai a declarat pentru cotidianul The Sun: „Oamenilor care ne văd le este greu să creadă că suntem născuţi şi crescuţi în India. Părinţii noştri au aranjat să ne căsătorim, spunându-ne că o căsătorie între două persoane albinoase aduce noroc şi bogăţie”. Reseturai este vânzător de ouă, la o tarabă.