Cea mai mare fraudă din istoria sectorului medical american: 601 persoane, printre care medici, puse sub acuzare

Departamentul de Justiţie din Statele Unite a pus sub acuzare 601 persoane, între care şi medici, pentru participarea la cea mai mare fraudă din istoria sectorului medical american, care a generat pierderi de peste 2 miliarde de dolari şi a contribuit la abuzul de opioide la nivel naţional, transmite Reuters.
Iulian Tudor
29 iun. 2018, 05:11
Cea mai mare fraudă din istoria sectorului medical american: 601 persoane, printre care medici, puse sub acuzare

Arestările care au avut loc au inclus 162 de medici şi alţi suspecţi acuzaţi pentru rolul avut în prescrierea şi distribuirea unor calmante opioide.

„Unii dintre cei mai de încredere profesionişti în domeniul medical se uită la pacienţi – persoane vulnerabile care suferă din cauza dependenţei – şi văd semnul dolarului”, a spus procurorul general Jeff Sessions, potrivit news.ro.

Potrivit Centrului pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor din Statele Unite, epidemia de consum de opioide a provocat în 2016 peste 42.000 de decese, din cauza supradozelor.

Potrivit unui raport publicat joi, Biroul Inspectorului General al Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane a arătat că aproximativ 460.000 de pacienţi asiguraţi de Medicare au primit în 2017 cantităţi mari de medicamente cu substanţe opioide, iar 71.000 au fost în pericol să le folosească incorect sau în supradoză.

Datele sunt uşor mai scăzute faţă de 2016, dar raportul arată că nivelul ridicat de utilizare a acestor medicamente rămâne un motiv de îngrijorare. Potrivit raportului, în cazul a 300 de persoane care au prescris medicamentele au existat suspiciuni care au justificat continuarea cercetărilor.

Multe dintre cazurile anunţate joi au implicat acuzaţii împotriva unor medici despre care autorităţile afirmă că au contribuit la epidemia de opioide prin participarea la distribuţia ilegală a calmantelor cu prescripţie medicală.

Cazurile includ acuzaţii aduse în Texas proprietarului unei reţele de farmacii şi altor două persoane acuzate de fraude cu reţete pentru comenzi de peste 1 milion de pastile de hidrocodonă şi oxicodonă.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri