Argentavis era cea mai mare pasăre din lume şi făcea parte dintr-un grup dispărut de prădătoare numite teratorns – „păsări monstru”. Acestea sunt înrudite cu berzele și cu vulturii din Lumea Nouă, cum ar fi vulturii curcan și condorii. Însă gigant care domina aerul cântărea de şase ori mai mult decât celelalte înaripate şi avea o anvergură a aripilor de două ori mai mare.
Potrivit paleontologilor, cea mai mare pasăre din lume avea toate caracteristicile zburătoarelor moderne, inclusiv oase ușoare și goale și aripi puternice și rezistente. Modul în care a zburat i-a intrigat însă pe specialişti, ţinând cont de dimensiunea sa masivă în raport cu păsările moderne.
Sankar Chatterjee, cercetător în cadrul Muzeului Universității Texas Tech, a decis să cerceteze stilul de zbor al acestei păsări gigant, în baza unor simulări realizate pe fosilele cunoscute. El a scos la iveală faptul că avea nevoie de o pantă pentru a putea decola. În schimb, zborul în bătaie de aripi pe care îl folosesc păsările mici era exclus pentru uriașul prădător, scrie National Geographic.
După ce a studiat scheletul, Chatterjee a ajuns la concluzia că Argentavis era un maestru al planării. Precum păsările moderne, a folosit două tehnici. Zburând de-a lungul crestelor andine, se menținea la înălțime folosind curenții de aer ascendenți produși de vântul deviat pe stânci. Cele câteva fosile găsite la poalele Anzilor îi susțin ideea, potrivit stiridinlume.ro.
Astfel, această pasăre gigant putea să se mențină în aer folosind curenți de vânt relativ lenți. Chatterjee a calculat că viteza sa maximă a acestei înaripate era de aproape 70 km/h, ceea ce îi permitea să cerceteze întinderi vaste de teren în căutarea prăzii.
Sankar Chatterjee crede că acest lucru are legătură cu clima Miocenului târziu. În urmă cu șase milioane de ani, Argentina era mult mai caldă și mai uscată decât este astăzi. Era fix vremea necesară pentru a genera termalele puternice necesare pentru a ridica o pasăre atât de mare.