Garda Civilă a descoperit miercuri peste 1.000 de animale împăiate într-un depozit industrial de 50.000 de metri pătraţi din Betera, Valencia, potrivit unui comunicat emis duminică.
Cantitatea de animale împăiate include peste 400 de specii protejate, inclusiv unele care sunt dispărute în sălbăticie, cum ar fi antilopa Oryx dammah, sau în pericol de dispariţie, precum tigrul bengalez. Printre animalele împăiate găsite se numără şi lei, leoparzi, gheparzi şi râşi.
Proprietarul depozitului este cercetat pentru contrabandă şi infracţiuni împotriva florei şi faunei, a indicat poliţia. El nu a fost arestat.
Anchetatorii estimează că animalele împăiate valorează 29 milioane de euro (32 de milioane de dolari), scrie The Guardian.
Descoperirea a fost punctul culminant al unei anchete conduse de Serviciul pentru Protecţia Naturii din Valencia, iniţiată în noiembrie 2021 după ce agenţii au aflat despre existenţa unei posibile colecţii private în Betera.
Este tipo era un villano de Bond: 1.090 especímenes disecados en Bétera (Valencia) dentro su colección privada(algunos extintos), por un valor de 29 millones €. Grotesco. pic.twitter.com/QjjcL5Bb1b
— Manu Reyes Guevara (@M_ReyesGuevara) April 10, 2022