Cea mai recentă imagine cu Viorel Lis. În ultima perioadă, fostul edil al Primăriei Capitalei, este încercat greu de soartă, pentru că este imobilizat la pat, și are nevoie permanentă de ajutorul soției care îi dă de mâncare și îl ajută în toate nevoile sale.
În urmă cu câteva zile, blondina a postat o fotografie, în care apare pe holul unui spital în brațele lui Viorel care era într-un scaun cu rotile. Cei doi erau amândoi doar un zâmbet și păreau că ignoră absolut orice problemă din viața lor. „Mereu împreună. Cu Dumnezeu tot înainte!”, a scris Oana Lis, pe rețelele sociale.
Vedeta a primit doar mesaje de laudă din partea internauților cu privire la faptul că este foarte grijulie cu soțul său. „Respect! Ai închis gura târgului. Ai arătat cine ai fost de la început. Tot respectul pentru câte faci pentru domnul Viorel/ Felicitări Oana! Ești demnă de tot respectul, ești o femeie frumoasă la exterior, dar cea mai mare frumusețe vine din interior, iar tu ești minunată! Câteodată mi-aș dori să pot fi și eu atât de puternică cum ești tu!/ Sunteți demențiali! Un exemplu de urmat. Vă felicit pe amândoi din toata inima”, sunt doar câteva dintre mesajele primite.
În momentul de față, Viorel poate să se deplaseze doar cu ajutorul unui scaun rulant. Problemele lui s-au agravat din 2018, când a suferit un accident vascular cerebral. Mai mult, cu un an în urmă a ajuns la spital după ce a suferit un preinfarct.
Fostul edil a avut de suferit și în pandemie fiindcă a început să nu mai iasă deloc din casă. Din păcate, nu și-a putut trata sechelele locomotorii. Viorel Lis are semipareză la membrele inferioare și suferă de diabet. Soțul Oanei Lis are mai multe organe interne afectate din cauza acestei boli tot mai des întâlnite.