Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa. În Italia termometrele au ajuns la 48,8 grade Celsius

Un val de caniculă adus de anticiclonul denumit ''Lucifer'' a lovit săptămâna aceasta Italia, ţară care a înregistrat miercuri o valoare record de temperatură, de 48,8 grade Celsius, în regiunea Sicilia, în Siracuza.
Daniel Spătaru
12 aug. 2021, 12:23
Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa. În Italia termometrele au ajuns la 48,8 grade Celsius

Peninsula este afectată de cea mai fierbinte săptămână din această vară, iar dacă agenţia naţională de meteorologie va confirma valoarea înregistrată în Floridia din regiunea Sicilia, se va stabili un nou record pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Italia. Recordul anterior, de 48,5 grade Celsius, a fost stabilit în 1999 tot în Sicilia, scrie The Guardian. Valul de căldură din italia este provocat de anticiclonul subtropical Lucifer, venit din Sahara.

În Calabria, vârful ”cizmei italiene”, şi în Sicilia, pompierii au avut 300 de intervenţii în 12 ore, iar şapte avioane Canadair au fost mobilizate încă din zorii zilei de miercuri, a anunţat departamentul pentru stingerea incendiilor.

Un bărbat în vârstă de 77 de ani a murit miercuri în urma arsurilor suferite în timp ce încerca să se adăpostească în locuinţa sa care a fost cuprinsă de flăcări, într-o zonă rurală situată lângă Reggio Calabria.

Citeşte şi Vară caniculară, va fi bătut recordul absolut de temperatură în România? Luna iunie a înregistrat călduri fără precedent

”Încă o victimă a incendiilor. Ne pierdem istoria, identitatea noastră se transformă în cenuşă, sufletul ne arde”, a scris pe Facebook primarul din Reggio Calabria, Giuseppe Falcomata. Oficialul a solicitat populaţiei să nu se apropie de zonele afectate. Madonie, o zonă muntoasă din apropierea capitalei siciliene Palermo, este asediată de câteva zile de flăcările alimentate de vânt şi de caniculă care distrug culturi, locuinţe şi structuri industriale. Guvernatorul din Sicilia, Nello Musumeci, a solicitat declararea stării de urgenţă naţională pentru Madoni.

Ministrul Agriculturii, Stefano Patuanelli, a vizitat miercuri zona şi a promis ”asistenţă, pe care trebuie să o oferim celor care au pierdut totul”. ”De asemenea, trebuie să promovăm rolul agriculturii ca apărător al teritoriului. Trebuie să ne asigurăm că fermierul care are în grijă terenurile neproductive, cu o gestionare care serveşte la prevenirea incendiilor, este protejat şi susţinut”, a adăugat el.

În Calabria, flăcările afectează în principal teritoriul Parcului Naţional Aspromonte, înscris de UNESCO pe lista geoparcurilor.

Citeşte şi Record de temperatură în Valea Morţii: 54,4 grade Celsius

Preşedintele ONG-ului de mediu WWF Italia a cerut marţi ”intervenţia imediată a resurselor aeriene suplimentare”. ”În caz contrar, va fi prea târziu şi vom pierde pentru totdeauna o moştenire nepreţuită”, a atenţionat el solicitând, de asemenea, ”o monitorizare sporită la sol deoarece în zonele în care incendiile au fost stinse au fost înregistrate noi focare, aprinse evident de infractori fără scrupule”.

Nu este cruţată nici Sardinia, unde un crescător de animale în vârstă de 35 de ani suspectat că a declanşat un incendiu a fost arestat marţi – 13 focare au fost înregistrate doar marţi, şase dintre acestea necesitând intervenţii pe cale aeriană.

Potrivit Coldiretti, principalul sindicat agricol, numărul incendiilor s-a triplat în această vară comparativ cu media din aceeaşi perioadă dintre anii 2008 şi 2020.

Dacă, pe de o parte, şase din zece incendii sunt de origine criminală, pe de altă parte este necesar să subliniem consecinţele închiderii exploataţiilor agricole, absenţa supravegherii pădurilor de pe domeniul public”, a subliniat sindicatul în contextul în care peste o treime din Italia este acoperită cu păduri (11,4 milioane de hectare). ”Trebuie să punem capăt abandonului zonelor rurale”, a concluzionat Coldiretti.

În următoarele zile, anticiclonul responsabil de valul de caniculă care a cuprins Italia, denumit ”Lucifer”, se va deplasa spre nord, potrivit prognozelor, unde temperaturile vor ajunge la 39-40 de grade Celsius în weekend în Toscana (centru) şi Lazio (regiunea Romei). 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte