Ingrediente
1 pachet margarină
7 linguri borş rece
2 linguri untură
400 g făină
1 lingură zahăr tos
1 lingură zahăr pudră
rahat
sare
Mod de preparare
Frecăm margarina spumă, adăugăm untura, pe care o încorporăm uşor, punem un praf de sare şi adăugăm borşul, amestecând în compoziţie fără întrerupere. Peste crema obţinută adăugăm 1 lingură de zahăr şi făină cernută proaspăt. Frământăm un aluat consistent, pe care-l lăsăm la rece 120 de minute. Împărţim în mai multe părţi egale, lucrăm la rece cornuleţe, pe care le umplem cu rahat.
Aşezăm pe o tavă, pe care o introducem în cuptorul fierbinte şi le coacem la foc potrivit. Cornuleţele le coacem mai puţin de 30 de minute, le scoatem şi le pudrăm cu zahăr farin, lăsăm să se răcească, apoi le servim. Sunt mai bune peste câteva zile. Se păstrează în pungi de hârtie.
Dacă vrei, poţi încerca şi reţeta de cornuleţe cu nucă şi gem