Cei 33 de mineri aflaţi în subteran la Roşia Montană continuă protestul. Unii au probleme de sănătate

Cei 33 de mineri aflaţi în galeria Cătălina-Monuleşti de la Roşia Montană continuă protestul. Aceştia refuză să iasă la suprafaţă, iar unii dintre ei au deja probleme de sănătate, precum tensiunea arterială sau glicemia mărită.
Filip Stan
14 sept. 2013, 16:20
Cei 33 de mineri aflaţi în subteran la Roşia Montană continuă protestul. Unii au probleme de sănătate

Liderul Sindicatului „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că cei 33 de mineri blocaţi în subteran se declară decişi să nu suspende protestul până când nu vor discuta cu liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţi ai Guvernului.

Potrivit sursei citate, senatorul Theodor Atanasiu şi deputatul Călin Potor (ambii PNL) au coborât, sâmbătă, în subteran, pentru a discuta cu protestatarii şi pentru a le prelua doleanţele, ca să le transmită în Parlament.

După vizita acestora, minerii s-au declarat convinşi să continue protestul.

Conform liderulului Sindicatului „Viitorul Mineritului” din Roşia Montană, minerii nu vor mai declanşa greva foamei.

Unii mineri prezintă deja probleme de sănătate, precum tensiune arterială sau glicemie mărite.

În paralel, la gura minei se află aproximativ 300 de oameni, care protestează la suprafaţă, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.

Un număr de 22 de mineri se află în subteran de miercuri, blocându-se acolo şi cerând să vină preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta despre situaţia economică a zonei şi despre proiectul minier. Ei au continuat şi joi protestul în galeria Cătălina-Monuleşti, iar vineri alţi unsprezece mineri au coborât în mină şi s-au solidarizat cu primii 22.

Preşedintele Sindicatului „Viitorului Mineritului Roşia Montană, Cristian Albu, declara că minerii blocaţi în subteran îl consideră pe preşedintele Senatului „principalul vinovat de tergiversarea luării unei decizii în privinţa proiectului minier”.

Potrivit lui Albu, oamenii sunt disperaţi deoarece le expiră contractele de muncă la 1 octombrie şi, în lipsa unei decizii privind începerea proiectului minier, se aşteaptă să îşi piardă slujbele. El adăuga că aproximativ 350 de angajaţi ai companiei miniere au contracte de muncă pe perioadă determinată, care expiră la 1 octombrie.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că a convenit cu liderul PNL Crin Antonescu constituirea unei comisii parlamentare care să fie o platformă democratică de dezbatere a proiectului privind Roşia Montană şi în care să fie prezentate toate datele despre acesta.

În acest context, premierul a spus că, din discuţiile cu PDL, liderii acestui partid doresc ca Guvernul să facă proiectul, dar fără o dezbatere parlamentară, ceea ce, în opinia premierului nu este admisibil.

Marţi, Comisia juridică din Senat a adoptat, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Proiectul de lege a primit aviz negativ şi din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

Premierul Victor Ponta declara, marţi, că în situaţia respingerii proiectului privind Roşia Montană consecinţa negativă este „ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”, menţionând că doreşte ca toţi parlamentarii PSD să voteze în cunoştinţă de cauză şi nu pe „criterii politice”.

Compania Gabriel Resources a transmis luni, într-un comunicat, că va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.

Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montana, declara miercuri directorul general al companiei, Jonathan Henry, într-un interviu pentru The Globe and Mail.

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Protestele au fost declanşate după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, exploatarea minieră de la Roşia Montană propusă de compania roşia Montană Gold Corporation „este de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit”.

Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de „exploatare cu noi standarde de mediu” de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

Citeşte şi SONDAJ: Cei mai mulţi români vor ca decizia privind Roşia Montană să fie luată în Parlament VIDEO

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Declarații după meciul FCSB – Manchester United: Ruben Amorim explică victoria echipei sale
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…