Site-urile de matrimoniale, inclusiv Tinder, vor adăuga funcții care să permită utilizatorilor să vadă ce persoane s-au imunizat prin vaccinare, informează Daily Mail. Desigur, persoanele care se înscriu pe aceste site-uri nu au obligaţia de a-şi completa la profil această informaţie.
Un studiu de dată recentă realizat în Marea Britanie a constatat că aceste aplicații au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de utilizatori care menționează cuvintele „vaccin” și „vaccinat” pe profilurile lor.
În cazul Tinder, între septembrie și decembrie 2020, perioadă în care vaccinurile au început să fie disponibile, a existat o creștere cu 258% a numărului de persoane care au făcut menţiunea pe profilul lor că s-au vaccinat. Cei care s-au vaccinat sau care sunt cel puţin programaţi primesc mai multe aprecieri decât ceilalţi.
„Aproape 70% din 45.000 de respondenți au spus că se vor vaccina. Cei care au spus că vor primi serul primesc mai multe aprecieri decât cei care nu vor. Altfel spus, cine nu se vaccinează nu își găsește perechea”, a declarat un reprezentant al unei aplicații.