Cei doi militari români care au murit în Afganistan, decoraţi post-mortem de preşedintele Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat post-mortem pe cei doi militari români care au murit în Afganistan, Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, informează Administraţia Prezidenţială. Decretele de decorare au fost semnate miercuri de şeful statului.
Romania TV
25 sept. 2013, 14:07
Cei doi militari români care au murit în Afganistan, decoraţi post-mortem de preşedintele Băsescu

„În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan în timpul căreia şi-au sacrificat viaţa”, Traian Băsescu a conferit post-mortem celor doi militari Ordinul Naţional ‘Steaua României’ – în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Decorarea celor doi militari a fost făcută la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, informează Agerpres.

Militarii români au fost răniţi în Afganistan duminică, în explozia unui dispozitiv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de patrulare. Cei doi au fost transportaţi la spital cu un elicopter de evacuare medicală. Ulterior, ca urmare a rănilor deosebit de grave, militarii români au decedat.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, trupurile neînsufleţite ale celor doi militari vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române care va ateriza miercuri, în jurul orei 17,30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni.

 

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Noi intrigi în Familia Regală. Prințul Harry urmează să moștenească o sumă enormă de bani
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Ordin nou al UE din 1 august. România trebuie să aplice: „Toată lumea să verifice dacă se încadrează”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Proteste și violențe în Venezuela după realegerea lui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?